Declinul habitatelor și al speciilor protejate continuă încă, fiind cauzat în principal de agricultura intensivă, de urbanizare, de activitățile forestiere nesustenabile și de modificările aduse habitatelor de apă dulce. Habitatele sunt afectate, de asemenea, de poluarea aerului, a apei și a solului, precum și de schimbările climatice, de exploatarea excesivă a animalelor prin recoltarea ilegală și activități de vânătoare și de pescuit nesustenabile. Dacă nu este remediat, acest declin va duce în mod inevitabil la eroziunea continuă a biodiversității noastre și a serviciilor vitale pe care aceasta le oferă, punând în pericol sănătatea și prosperitatea umană.
Raportul subliniază nevoia clară de a lua măsuri, dacă dorim să avem vreo șansă reală de a înscrie biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030, așa cum se prevede în noua Strategie a UE privind biodiversitatea. În acest sens, va fi esențial să se asigure punerea în aplicare deplină a obiectivelor și a țintelor propuse în strategia menționată, precum și în Strategia „De la fermă la consumator”.
Evaluarea – bazată pe un raport tehnic al Agenției Europene de Mediu mai detaliat – arată că, deși există specii și habitate protejate care reușesc să se mențină, în pofida faptului că fac obiectul unei presiuni foarte puternice, majoritatea au o stare inadecvată sau necorespunzătoare la nivelul UE, unele dintre acestea prezentând tendințe continue de deteriorare.
În ceea ce privește speciile, se înregistrează în continuare un declin al păsărilor care sunt în strânsă legătură cu agricultura, iar cel mai mare procent de specii aflate într-o stare de conservare precară (38 %) se înregistrează în rândul peștilor de apă dulce, în principal din cauza modificărilor aduse corpurilor de apă și debitului apei, precum și din cauza instalațiilor hidroelectrice. În ceea ce privește habitatele, doar 15 % dintre acestea sunt în stare bună. Refacerea turbăriilor și a altor zone umede poate să genereze beneficii pentru natură, dar și să contribuie în mod semnificativ la combaterea schimbărilor climatice, oferind șanse de angajare în zonele rurale și periferice.
Raportul arată, de asemenea, că măsurile de conservare specifice dau rezultate. Râsul iberic, renul de pădure și vidra, care au beneficiat fiecare de proiecte majore de conservare, se refac în prezent. Inițiativele din cadrul programului LIFE al UECăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, programele de agromediu specifice din cadrul politicii agricole comune și rețeaua Natura 2000Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, cu cele 27 000 de situri ale sale, continuă să aibă o influență pozitivă, însă trebuie extinse în mod considerabil.
Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat:
„Această evaluare privind starea naturii este cel mai complet bilanț de sănătate al naturii efectuat vreodată în UE. Evaluarea arată, din nou, foarte clar că pierdem sistemul nostru vital de susținere a vieții. În UE, 81 % din habitatele protejate se află într-o stare inadecvată. Trebuie să punem de urgență în practică angajamentele asumate în cadrul noii Strategii a UE privind biodiversitatea pentru a inversa acest declin, în beneficiul naturii, al oamenilor, al climei și al economiei.”

Hans Bruyninckx, directorul executiv al Agenției Europene de Mediu, a declarat:
„Evaluarea noastră arată că protejarea sănătății și a rezilienței naturii Europei, precum și a bunăstării oamenilor necesită schimbări fundamentale ale modului în care producem și consumăm alimentele, gestionăm și utilizăm pădurile și construim orașele. Aceste eforturi trebuie să fie însoțite de o mai bună punere în aplicare și asigurare a respectării politicilor de conservare, de o abordare axată pe restaurarea naturii, precum și de acțiuni climatice din ce în ce mai ambițioase, în special în sectorul transporturilor și al energiei.”
Context
La fiecare șase ani, statele membre ale UE prezintă un raport cu privire la stadiul de conservare și la tendințele în materie de conservare ale speciilor și ale tipurilor de habitate protejate în temeiul directivelor UE. Actualul ciclu de prezentare a rapoartelor este cel mai amplu și cel mai complet exercițiu de colectare de date realizat vreodată cu privire la starea naturii în Europa. Raportul prezintă o analiză a datelor privind starea și tendințele tuturor speciilor de păsări sălbatice prezente în UE (460 de specii), ale celor 233 de tipuri de habitate și ale celor aproape 1 400 de alte plante și animale sălbatice de interes european.
Aceste cunoștințe vor ghida, în următorii ani, măsurile UE în domeniul biodiversității, constituind o bază de referință esențială pentru monitorizarea progreselor înregistrate în vederea realizării obiectivelor noii Strategii a UE privind biodiversitatea pentru 2030.
Informații suplimentare
Raportul tehnic privind starea naturii din SEE
Strategia UE privind biodiversitateaCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••
Raport – Bringing nature back through LIFE („Refacerea naturii prin intermediul programului LIFE”)
Link către broșurăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••
Date de contact pentru presă
Vivian LOONELA
Telefon +32 2 296 67 12
Adresă vivian.loonela@ec.europa.eu
Daniela STOYCHEVA
Telefon +32 2 295 36 64
Adresă daniela.stoycheva@ec.europa.eu
REDACTAT:
Vlăduţ ANDREESCU, manager EDIC Târgovişte

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Investiție majoră în educație: Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în plin proces de modernizare
În urmă cu 17 ani TIMPUL s-a oprit la PETRILA și a secerat 13 vieți
Deputat trimis in judecată în stare de libertate