Primăria Municipiului Timișoara a demarat procedura de licitație deschisă pentru elaborarea proiectului tehnic și execuției noului stadion pe structură metalică, care va fi situat în Calea Buziașului.
Stadionul va ocupa o suprafață de peste 9000 mp și va avea un număr minim de 9000 de locuri, din care 508 locuri VIP și 102 locuri la loje.va Lângă viitorul stadion va fi amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare.
Acesta va avea fundația din beton și structura metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board). Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei.
„Zilele acestea am sărbătorit 100 de ani de la înființarea clubului fanion al orașului: Politehnica Timișoara. Un centenar dulce-amar, având în vedere că Timișoara nu are un stadion pe măsura ambițiilor noastre fotbalistice. Niciun alt stadion nu ar putea lua locul lui , însă până când acesta va fi modernizat de Consiliul Județean Timiș, consider că este sarcina administrației locale să ofere o infrastructură sportivă adecvată. Azi am semnat actele necesare pentru scoaterea la licitație a proiectării și execuției noului stadion din Calea Buziașului, primul construit după Revoluție, care va oferi o nouă identitate și va ridica standardul de urbanism al zonei”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Valoarea estimată a proiectului este de 73,3 milioane de lei, fără TVA, respectiv 87,3 milioane de lei, cu TVA, iar durata totală este de 39 de luni pentru realizarea proiectului tehnic și execuție (6 luni pentru proiectare și 33 de luni pentru execuție).



Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului