Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”Nu mai accept umilința și dubla măsură pentru români!”

Europarlamentarul Partidului Umanist Social Liberal, Maria Grapini, a taxat dur poziția Olandei față de intrarea în spațiul Schengen a României și Bulgariei, poziție pe care o consideră lipsită de fundament și care dăunează nu doar României și Bulgariei, ci întregii Uniuni Europene. A fost singurul europarlamentar român care  SFIDEAZĂ OMERTA CERUTĂ DE PREMIERUL NICOLAE CIUCĂ !

Europarlamentarul Maria Grapini pune problema reclamării OLANDEI LA CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIȚIE !!!!!!

„Tratatul spune foarte clar ce trebuie făcut, regulamentele în baza tratatului, așa cum este regulamentul Schengen, spune de asemenea punct cu punct ce trebuie făcut, de către un stat membru, pentru a fi în Spațiul Schengen. Atât timp cât se face referire la altceva , tot chemăm Olanda să ne verifice  și  ei sunt stat membru, egal cu noi, care a semnat același tratat. Pe noi poate să ne verificie Comisia Europeană din perspectiva regulamentului Schengen. Dacă Olanda nu acceptă de data aceasta, nu face rău numai României și Bulgariei, ci Uniunii Europene, că va crea euroscepticism exact pe ideea că se aplică dublă măsură. Șiu că dl. prim ministru ne-a spus să nu vorbim în perioada asta și să lucrăm cu mânuși. Eu înțeleg și cred că,  în mod diplomatic trebuie să facem negocieri. Președintele nu spune  nimic, în presă, nu  spune ce are de gând să facă în Consiliul European  când se va vota. Dar, de 11 ani s-a lucrat în tăcere și în momentul în care, tu ești pus la colț și este singura țară România  și Bulgaria, la care se fac atâtea verificări, cum nu s-a făcut la nicio altă țară, eu cred că,  nu mai trebuie să umblăm cu mânuși. Trebuie să fim demni și să ne cerem drepturile! Pentru că nu sunt drepturile nici ale  președintelui Iohannis , nici ale lui premierului Ciucă, sunt drepturile cetățenilor. De nenumărate ori,  am arătat cât pierde România, cât pierd transportatorii, pierdem toți, până la urmă. Din punctul meu de vedere nu trebuie să tăcem, trebuie să ne asumăm  cererea, este un drept al nostru. Și dacă nu intrăm,  evident trebuie să ne cerem drepturile pentru pierderile economice. Nu mai accept să fim umiliți! ”, a transmis Maria Grapini. Europarlamentarul PUSL a făcut referire   în intervenția sa și  la rapoartele MCV invocate de Olanda,  pentru a-și justifica opoziția față de aderarea României la Schengen, însă, conform regulamentelor în vigoare, acest criteriu nu este prevăzut nicăieri.  Opoziția Țărilor de Jos față de intrarea României în Schengen creează și un prejudiciu financiar țării noastre, care ar putea chiar să se adreseze Curții Europene de Justiție, iar președintele României ar trebui să pledeze pentru cauza țării sale în Consiliul European. „Se poate intra în infringement cu un stat membru,  în prima fază și dacă în termenul dat nu revine la normalitate, atunci se poate ajunge la Curtea Europeană de Justiție. Același lucru poate să-l facă, dacă nu-l face Comisia Europeană, poate să-l facă statul membru, adică România și eu asta cer, fermitate din partea celor care ne reprezintă, în mod deosebit, în Consiliul European, adică domnul președinte, să vină cu argumente”, a  conchis europarlamentarul umanist  Maria Grapini.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share