Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Nu mai ignora durerile de dinți! Află acum când ar fi bine să mergi la dentist

Afecțiunile dentare se numără printre cele mai ignorate probleme de către oameni. De ce? Pentru că mulți dintre ei nu trec pragul stomatologului decât când durerile devin insuportabile. Ei nu-și dau seama, însă, că aceste dureri pot fi foarte ușor evitate prin controale regulate și prin apelarea la stomatolog imediat după identificarea unor probleme.

Iată câteva exemple de momente în care nu trebuie să amâni mersul la dentist

  • Când ai sângerări gingivale frecvente

Probabil ți-au rămas în minte acele reclame care te întrebau dacă scuipi sânge când te speli pe dinți. Intenția lor era una foarte bună pentru că au identificat o problemă foarte răspândită în rândul oamenilor: ei ignoră cu ușurință sângerările gingivale chiar și atunci când sunt frecvente. Acest eveniment nu ar trebui să fie ignorat pentru că poate fi un indiciu pentru o afecțiune serioasă. Însă, nu e cazul să te îngrijorezi până nu mergi la stomatolog pentru că poate fi doar o problemă cauzată de o depunere de tartru sau de o carie care trebuie tratată. Pentru evitarea acestor situații, se recomandă acțiuni de igienizare și detartrare regulate. 

  • Când simți că te-a tras „curentul”

Românii adoră să folosească explicația schimbării bruște de temperatură pentru foarte multe tipuri de dureri. Fie că este vorba despre o durere de cap, de măsea, de spate, o răceală, etc. Medicii, fiind întrebați despre fenomenul curentului, au adus în discuție ideea unei probleme deja existente. Nu este recomandat să ignori o durere de dinți crezând că e aerului rece și că va trece de la sine. În caz de nevralgie dentară trebuie să se discute cu un medic. Chiar dacă se poate întâmpla ca simptomele să te părăsească pentru o perioadă, cauza lor rămâne acolo și se va declanșa din nou când nu te aștepți. 

  • Ai observat apariția unei carii

Cariile sunt și ele foarte ignorate de regulă, iar tratarea lor este amânată foarte mult. Cel mai bine ar fi să tratezi cariile în momentul apariției lor pentru că acest lucru te va scuti de stres, bani și durere pe viitor. Atunci când sunt aflate în stadiul incipient, plombarea unei carii nu provoacă de obicei durere și se finalizează într-un timp foarte scurt. În momentul în care caria este ignorată pentru prea mult timp, lucrurile încep să se complice și să apară tot felul de probleme și de proceduri precum scoaterea nervului, nevoia unei coroane dentare sau, în ultimă instanță, nevoia unei extracții.

  • Ai dureri la închiderea sau deschiderea maxilarului

Durerile maxilare se întâlnesc la foarte mulți oameni și pot duce la probleme grave. Aceste dureri pot fi cauzate de mușcături incorecte sau pot fi simptome ale mai altor afecțiuni complicate. Ideal ar fi să te adresezi unui dentist pentru a clarifica situația și a lua măsuri dacă sunt necesare.

Așadar, prevenția te poate scăpa de foarte multe complicații și dureri ulterioare. O igienă corespunzătoare și un control de rutină la câteva luni te vor ajuta să ai un zâmbet sănătos și frumos.

 

Sursă foto: Shutterstock.com 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share