Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Nu mai vreau să mă gândesc la ce nu fac bine

Nu mai vreau să mă gândesc la ce nu fac bine, sau la ce nu sunt încă, pentru că altfel n-o să mă bucur niciodată de mine. Nu pot să aștept să ajung la perfecțiune, sau să ating o anumita forță ca să fiu mulțumită.

Cred că am uitat prin câte am trecut și am reușit ca să fiu ceea ce sunt acum. Uneori a fost ușor, alteori mai greu, dar am trecut peste lucruri peste care alții nu puteau. E drept, nu singură, ci cu ajutorul tău. Nu vreau să aștept să devin altcumva…sunt deja ce sunt și o să încerc să fiu mai conștientă de asta.

Am tendința să mă compar cu alții, să ma întristez, apoi, că eu nu fac aia sau aia, că nu am un lucru, sau nu am încă știința și puterea necesare pentru anumite acțiuni. Asta e ca și cum aș uita total de ființa mea; mă devalorizez câteodată atât de tare, încât îmi este greu să mă mai ridic din golul în care cad și care îmi dictează că nu pot nimic. Dar eu pot, am putut, am făcut și fac lucruri pe care cel puțin un om nu ar putea să le facă. Am luat acest minim, de ”un om”…și dacă există cel puțin un om care nu poate să le facă, înseamnă că sunt o luptătoare și am multe victorii.

Știu că e ceva în mine care vrea totul, sau care vrea să se întâmple peste noapte ceva, dar habar n-am care este acest tot și dacă am nevoie de el, habar n-am dacă există, poate fi doar o himeră. Vreau să mă bucur de fiecare pas, așa cum e firesc și normal. Nu vreau să mă uit la vârf și să-mi plâng de milă până ajung acolo, pentru că e posibil să mă sinucid între timp de durerea că nu-l ating. Dacă nu voi ajunge în vârf vreau să am mulțumirea că am fost pe acel drum și că toate obstacolele pe care le-am depășit, sunt toate niște vârfuri și sunt victoriile mele.

O să mă bucur când o să-mi spăl vasele, când o să-mi duc gunoiul, o să zâmbesc fericită la toate banalitățile posibile. Nu mai aștept să mă bucur că am urcat pe Himalaya, sau ca i-am luat interviu președintelui, sau că mama cu tata mă iubesc așa cum vreau eu, sau orice altceva. O să ma bucur de tot ce am făcut și voi face, fără apăsarea dorințelor de mai mult, sau de mai bine.

O să ma bucur de drum și nu de destinație, căci e posibil să nu ajung niciodată acolo, iar dacă am pierdut fericirea drumului, am pierdut tot.

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media