Curtea de Conturi a României organizează, în perioada 1-2 aprilie 2025, la București, a 16-a întâlnire anuală a Subcomitetului Auditului Performanței (PAS) al INTOSAI.
Întâlnirea reunește reprezentanți ai instituțiilor supreme de audit (SAI) membre PAS din întreaga lume și are ca scop principal consolidarea schimbului de experiență între SAI-urile membre ale PAS, prin explorarea tendințelor emergente în domeniul auditului performanței.
În mesajul său de deschidere, domnul Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi a României, a subliniat importanța identificării unor soluții inovative pentru îmbunătățirea proceselor de audit și evaluare a performanței instituțiilor publice:
„Una dintre prioritățile mandatului meu de președinte a fost aceea de a face mai prezentă Curtea de Conturi a României în activitatea profesională a INTOSAI și EUROSAI, pentru a învăța de la colegii noștri și a împărtăși din experiența noastră. Prin organizarea și participarea activă la aceste întâlniri, avem acces la diseminarea bunelor practici, înțelegerea tendințelor globale în practica de audit în general și auditul performanței în particular, precum și stabilirea de contacte profesionale cu principalii lideri din domeniu.”
La rândul său, domnul Vital Do Rêgo Filho, președinte al INTOSAI și al Curții Federale de Conturi din Brazilia, a vorbit despre rolul esențial al Subcomitetului Auditului Performanței pentru a asigura relevanța și eficiența standardelor de audit:
“Această reuniune reprezintă o oportunitate valoroasă pentru colaborare, schimbul de cunoștințe și bune practici în domeniul auditului performanței. În următoarele două zile, vom discuta despre inițiative-cheie, inclusiv Planul de dezvoltare strategică al INTOSAI, care joacă un rol esențial în îmbunătățirea calității auditului, accesibilității și orientărilor.”
La rândul său, domnul Seamus McCarthy, Controlorul și Auditorul General al Irlandei, președintele PAS, a vorbit în mesajul său despre rolul esențial pe care îl joacă în prezent auditul performanței, accentuând importanța acestor reuniuni care creează cadrul necesar pentru schimbul de experiență în ideea identificării posibilelor riscuri și provocări din activitatea de audit:
“Sunt încântat să văd un număr atât de mare de membri prezenți la această reuniune. De la an la an, numărul delegaților crește, ceea ce demonstrează importanța pe care o are auditul performanței în auditul public. Trăim într-o lume în continuă schimbare, iar auditul performanței nu face excepție. În ultimele 12 luni, inteligența artificială a fost un subiect de actualitate pentru toată lumea. Aceasta are potențialul de a revoluționa modul în care auditorii din sectorul public își desfășoară activitatea, dar trebuie să fim conștienți și de riscurile și preocupările etice asociate.”
Printre obiectivele cheie ale întâlnirii se numără:
- Evaluarea progresului activităților din planul de acțiune al subcomitetului, ca parte a Comitetului de Standarde Profesionale (PSC);
- Monitorizarea stadiului de implementare a Planului de Dezvoltare Strategică (SDP), inclusiv a celor cinci inițiative care vizează actualizarea principiilor și standardelor de audit;
- Promovarea unui schimb de experiență între instituțiile de audit naționale, cu accent pe audituri care vizează evaluarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD);
- Încurajarea cooperării cu organizații internaționale relevante, cum ar fi Inițiativa de Dezvoltare INTOSAI (IDI), Institutul Auditorilor Interni (IIA) și Grupul de Lucru INTOSAI pentru Evaluarea Politicilor Publice și Programelor (WGEPPP).
„Această întâlnire reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări colaborarea internațională în domeniul auditului performanței și de a contribui la consolidarea standardelor internaționale de audit public. Ne dorim ca, prin acest eveniment, să susținem eforturile PAS de actualizare și dezvoltare a standardelor și ghidurilor metodologice, asigurând astfel un cadru robust pentru desfășurarea unor audituri relevante și eficiente”, a afirmat consilierul de conturi Csongor-Attila Dezso, șeful Departamentului de Audit al Performanței.
Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI) este o organizație autonomă, independentă, profesională și nonpolitică, recunoscută ca instituție permanentă.
Scopul INTOSAI este să acorde sprijin reciproc autorităților supreme de audit, să favorizeze schimbul de idei, cunoștințe și experiențe, să acționeze ca o voce publică globală recunoscută a SAI, să stabilească standardele pentru auditul sectorului public, să promoveze buna guvernare națională, să sprijine dezvoltarea capacității SAI, cooperarea și îmbunătățirea continuă a performanței.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
România are, în premieră, o Strategie Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025–2030
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Un pas important pentru turismul durabil în România
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Ți se potrivește o nuntă pe plajă în Halkidiki? Află de aici ce presupune mai exact și cum poți avea și tu parte de un eveniment de vis