Ana este o tânără luptătoare de numai 14 ani, cu un trup firav și măcinat de un an de zile de o boală gravă Cancer cu metastaze pulmonare. În urmă cu un an, tatăl Anei alertat de durerile atroce care, într-o zi, au cuprins întreg trupul Anei s-a dus cu ea într-un suflet la medic. Semnele au fost interpretate inițial ca fiind cele ale unei viroze, însă investigațiile ulterioare, mult mai amănunțite, au făcut ca cerul să se prăvălească peste Ana și tatăl ei. Ana suferea de cancer într-o formă avansată! O tumoră de dimensiunea unei portocale se formase din cauze inexplicabile pe coapsa dreaptă.
În fiecare zi, Ana luptă cu această boală nemiloasă care îi consumă puterile și îi distruge speranțele. De când a fost diagnosticată a trecut printr-o intervenție chirurgicală, intervenție pentru extirparea tumorii de la piciorul drept și nenumărate tratamente dureroase, însă în ciuda tuturor eforturilor medicilor, boala pare să fie mai puternică decât ea.
”Sunt un tată disperat, care-mi cresc singur copilul de la vârsta de 4 luni. De când s-a îmbolnăvit Ana eu nu mai pot să lucrez, trebuie să mergem lunar la Cluj la spital și stăm până la zece zile. Nu știu cum să o ajut pe Ana să învingă această boală, dar îmi doresc din tot sufletul să o văd sănătoasă și fericită. Sper că oamenii cu inimă mare ne vor ajuta să strângem banii necesari pentru tratament, investigații și drumuri lunare până la Cluj și să îi oferim șansa la o viață normală”, spune tatăl Anei.
Ana are nevoie de ajutorul nostru. Haideți să fim alături de această familie și de toți cei care luptă cu această boală nemiloasă.



Denumire: SPRO (Speranță pentru România), CUI 41026636

IN LEI: RO16RNCB0015163548220001
IN EURO: RO59RNCB0015163548220003
IN USD: RO29RNCB0015163548220058
COD SWIFT: RNCBROBU

LEI: RO34BRDE020SV83172010200
EUR: RO17BRDE020SV83172350200
COD SWIFT: BRDEROBU

IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601
IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601
GBP: RO95BTRLGBPCRT0502381601
COD SWIFT: BTRLRO22

LEI: RO79RZBR0000060021092494
EUR: RO83RZBR0000060021092519
COD SWIFT: RZBRROBU

IN LEI: RO61INGB0000999909241779
IN EURO: RO84INGB0000999909241850
COD SWIFT: INGBROBU

LEI: RO17CECEB00030RON0604187
EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211
COD SWIFT: CECEROBU

LEI: RO71BACX0000002272526000
EUR: RO44BACX0000002272526001
COD SWIFT: BACXROBUXXX

LEI: RO57BUCU1601215964001RON
EURO: RO47BUCU1601215964004EUR
COD SWIFT: BUCUROBUXXX

LEI: RO96WBAN000296191729RO02
EURO: RO80WBAN000296191729EU01









Account holder: Spro (Speranță pentru România)
Sort code: 23-14-70
Account number: 81760689
IBAN: GB02 TRWI 2314 7081 7606 89

Account holder: Spro (Speranță pentru România)
BIC: TRWIBEB1XXX
IBAN: BE15 9674 0799 8130

Account holder: Spro (Speranță pentru România)
Routing number: 084009519
Account number: 9600006648433412
Account type: Checking
Wise’s address: 30 W. 26th Street, Sixth Floor
New York NY 10010, United States

Account holder: Spro (Speranță pentru România)
Institution number: 621
Account number: 200110383503
Transit number: 16001
Wise’s address: 99 Bank Street, Suite 1420
Ottawa ON K1P 1H4
Canada

Account holder: Spro (Speranță pentru România)
BSB code: 802-985
Account number: 210271843
Wise’s address: 36-38 Gipps Street
Collingwood 3066 Australia
Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactați:
email – cazurispro@gmail.com
telefon – 0771 190 721
">
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Un român, cu dublă cetățenie română și israeliană, ținut ostatic de gruparea teroristă Hamas, a murit în Fâșia Gaza
Ce mai poti citi
Să nu ne uităm istoria : 1 DECEMBRIE 1918 în BUCUREȘTI
„Schimbările climatice creează criză, iar criza subminează posibilitatea de a combate schimbările climatice”
Gabor Mate: ”Dependența nu este o boală, ci este nevoia de a primi dragostea pe care ei nu au primit-o în copilărie”