Seria a doua a proiectului “ECO-VOLUNTARI ÎN MUNȚII BUCEGI”, proiect implementat de Asociaţia Chindia Jurasic Park în parteneriat cu Organizația Națională ”Cercetașii României” Centrul Local „Aventura” din Pitești, cu finanţare din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, s-a derulat în perioada 12-16 august 2024, tot în zona dâmbovițeană a masivului Bucegi.
De data aceasta, beneficiarii acestei serii de tabără au fost 40 de tineri din județele Dâmbovița, Argeș, Brașov și municipiul București, iar serviciile de cazare și masă au fost asigurate la pensiunea „Popasul Urșilor”, aflată la intrarea în bazinetul Padina, din masivul Bucegi.
Fiind un grup eterogen, prima zi a fost una de acomodare atât a tinerilor cu colegii lor de grupă de concurs, cât și cu zona montană. S-a început cu o drumeție ușoară spre Turbăria Lăptici și Cheile Tătarului, iar la întoarcere tinerii s-au implicat în clasica ecologizare, adică în colectarea gunoaielor găsite (încă!) pe marginea drumului și în albia râului Ialomița.
În corelare cu prognoza meteo pentru seria de 5 zile, dimineața celei de-a doua zile este alocată activității de cățărare-rapel (ambele, cu asigurare dublă, tip „manșă”) pentru două grupe, iar celelalte două grupe au fost ghidate la tot mai cunoscuta potecă tematică ”Flying Dragon” amenajată de societatea Tornator, împreună cu rangerii Parcului Natural Bucegi în apropierea traseului care duce de la Padina spre șaua Lăptici. După amiaza, atelierele s-au schimbat, iar seara, în zona cabanei, au continuat activitățile de prezentare marcaje turistice, pericole în munți, forme de solicitare ajutor în momentele de rătăcire în zona montană.
Evaluându-se echipamentul și condiția fizică a tinerilor participanți, ziua de miercuri, „ziua cea mai lungă”, a fost dedicată parcurgerii unui traseu de 7-8 ore, cu hrană rece în rucsac, cu echipament complet, apă, și pelerină de ploaie, o tură de drumeție de dificultate ușoară-medie. Accesul s-a făcut pe marcaj „triunghi galben”, pe Valea seacă a Tătarului, cu mici opriri la Peștera Ursului (urme de așezare paleolitică, aflate la cea mai înaltă altitudine din țară) și la Peștera nr. 2, prilej de a face un frumos tur de orizont, spre sud, pentru a vedea maiestuosul lac Bolboci și ineditul Pod cu Flori de pe muntele Zănoaga.
Ajungând pe frumosul platou situat în partea vestică a Piciorului Tătarului s-a făcut un popas mai lung, fiind prezentate formele de endo-carst (peșteri, avene, abri-uri) și de exo-carst (chei, lapiezuri, doline, izbucuri etc.), dar și o bună parte din culmile muntoase spre care ne îndreptăm: vârful Tătaru (1998 m), culmea Deleanu, Strungile Mici și Strungile Mari. În această poiană, dar și în continuare, pe traseu, au fost recondiționate și refăcute o parte din marcajele uzate sau deja șterse de condițiile meteo. Tura a continuat cu urcarea în șaua Tătarului, iar de acolo drumul spre șaua Strungulița și cabana Padina s-a făcut cu câteva pauze dedicate tururilor de orizont spre Leaota, spre Piatra Craiului, dar și spre culmile nordice și estice ale Bucegilor. O probă mai tare, dar trecută cu brio de tinerii montaniarzi.
Dimineața zilei de joi a fost dedicată activității speologice, cu vizitarea, respectiv explorarea peșterii Ialomiței (peșteră amenajată) și a peșterii Pustnicului (peșteră neamenajată). După amiază, înainte de a începe o mică repriză de ploaie, a fost amenajat atelierul de montare-demontare cort, iar spre seară s-a desfășurat partea teoretică, apoi concursul de orientare sportivă cu busola. Cu sprijinul gazdelor, tinerii au amenajat piramida unui foc de tabără, iar la sosirea întunericului s-a dat startul veseliei, al jocului, în acorduri de chitară măiastru mânuită de Petrică Porumb, vechi membru al grupului Chindia. Clasicul desert, gogoși calde, a sosit și a fost, efectiv, devorat și de tineri, dar și de adulți.
Ziua de vineri a fost mai scurtă, cu sinteza tuturor activităților și premierea participanților. Alături de tricoul primit în ziua turei lungi, au mai fost înmânate diplome, medalii, insigne, adică simboluri ale unei reușite tabere rămasă în sufletul tinerilor. Cinci zile de munte, cinci zile de probe antrenante și diverse povești și realități, adică o impresie cvasi unanimă: muntele poate fi și mai frumos, dacă noi tinerii vom continua să protejăm și să promovăm frumusețile acestuia, atât colegilor noștri, cât și adulților cu care vom reveni pe cărări montane.
Cu prilejul acestei tabere, Bucegii și-au mai câștigat 40 de prieteni care vor deveni ambasadorii minunatelor monumente ale naturii!
Posta Nicolae
Preşedinte ACJP, coordonator proiect
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
Program Zilele Cetății Târgoviște, 6-8 septembrie 2024. Provincialii, Maria Buză, Cornelia și Lupu Rednic, Lora, Trooper, Carla”s Dreams
Meteorologii ANM anunță vreme de plajă și în luna septembrie. Prognoza meteo în săptămâna 26 august – 2 septembrie
LIFE STYLE
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
Celentano din Las Fierbinți, schimbare radicală. ”A început să se moară în jurul meu din nimic”
DESTINATII
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
100 de tineri din 5 județe au învățat primii pași de adaptare în natură la poalele munților Bucegi
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Zilele Cetății Târgoviște, program 8 septembrie: Concert susținut de Lora, Trooper, Faydee, Carla”s Dreams
Oby INK Academy continuă înscrierile la cursurile de tatuaje ale grupei a IV-a
Jandarmii vor fi la datorie și în acest an la serbările naționale de la Țebea