Chiar dacă la prima vedere pare a fi ceva banal și trecător, oboseala cronica, regăsită și sub denumirea de neurastenie, este o boală ce se poate constitui într-un sindrom. Această încadrare demonstrează că afecțiunea poate fi foarte periculoasă atât prin consecințele pe care le poate avea, cât și prin faptul că este relativ dificil de diagnosticat.
Din ce în ce mai mulți oameni se plâng că sunt obosiți, iar o parte dintre aceștia ajung chiar să solicite ajutor medical în acest sens.
Oboseala normală este trecătoare, suportabilă, poate fi explicată în contextul de viață și activități desfășurate și nu duce la apariția simptomelor psihice, iar odihna permite recuperarea completă. La aproximativ 2% din populația adultă, oboseala devine persistentă afectând semnificativ activitatea cotidiană; apar și se agravează un număr mare de simptome somatice, cognitive și emoționale.
În momentul în care oboseala devine cronică și nu poate fi explicabilă prin diagnosticarea unor probleme de sănătate fizică sau psihică, se poate vorbi despre un sindrom (o grupare de simptome) care, de-a lungul timpului a primit mai multe denumiri: neurastenie, nevroză astenică, epuizare nervoasă/fizică, sindromul de oboseala cronica sau a fost considerat o tulburare de somatizare.
Oboseala cronica se întâlnește mai des la persoanele care duc o viață stresantă sau au un regim de muncă foarte solicitant. Sindromul de oboseala cronica apare de două ori mai frecvent la persoanele de sex feminin decât masculin și apare în special la o vârstă cuprinsă între 25 și 45 de ani. Mai rar s-au semnalat cazuri întâlnite în copilărie sau la vârstnici.
Deși nu se cunosc cu exactitate cauzele acestui sindrom, au putut fi identificați mai mulți factori care pot contribui la apariția simptomelor acestei afecțiuni:
– locul de muncă – programul prelungit, activitatea stresantă sau cu grad mare de responsabilitate
– alimentația nesănătoasă- săracă în minerale și vitamine, mese reduse cantitativ, fără un program regulat sau servite în sistem fast-food
– stresul de orice natură – deși uneori nu putem elimina stresul din viața noastră, trebuie să învățăm să-l gestionăm, deoarece acesta este unul din factorii majori care duc la epuizare.
– anumite boli care suprasolicită organismul atât datorită luptei pe care acesta o duce cu agenții patogeni, cât și datorită simptomelor acestor afecțiuni: de exemplu, somnul neodihnitor datorat respirației grele sau tusei, durerilor etc
– tratamente îndelungate sau cu grad mare de toxicitate asupra organismului.
OBOSEALA CRONICA- SIMPTOME:
Din punct de vedere clinic, ceea ce debutează ca o simplă stare de oboseală, ajunge să se manifeste printr-o simptomatologie cronică de tip anxios și depresiv. Însă, tulburările din aceste două categorii debutează și evoluează după alte tipare, se asociază cu multe alte simptome specifice și au un alt răspuns la tratamentul psihotrop.
Creierul se află într-o stare prelungită de suprastimulare și din acestă cauză se ajunge la neliniște, tensiune psihică și fizică, o dispoziție cronică de iritabilitate, labilitate emoțională, oboseală în special mentală, letargie și extenuare.
Plângerea principală poate fi legată de epuizarea percepută chiar la eforturi minore, iar ceea ce demoralizează persoanele afectate este faptul că odihna (activă sau pasivă) nu îi ajută decât foarte puțin sau chiar deloc.
Stresul prelungit duce la apariția de simptome în mai toate regiunile corpului:
- amețeală,
- senzație de leșin,
- dureri severe de cap,
- insomnie,
- oboseală accentuată pe timpul zilei
- dificultăți de concentrare, probleme de memorie
- scade randamentul gândirii
- sensibilitate crescută sau intoleranță la zgomote și lumini puternice
- creșterea frecvenței cardiace, palpitații, dureri nespecifice în zona inimii
- tensiune arterială crescută
- dureri musculare și articulare
- dureri corporale difuze
- senzația că anumite segmente “amorțesc”, sunt prea reci sau foarte calde
- transpirații
- în anumite cazuri a apărut mărirea unor limfonoduli în zona gâtului sau a axilei
- dureri de spate, sensibilitate crescută de-a lungul coloanei
- dificultăți de înghițire, greață
- dureri de tip gastrită/ulcer
- tulburări ale tranzitului intestinal, sindrom de colon iritabil
- tulburări ale ciclului menstrual
- disfuncții sexuale.
OBOSEALA CRONICA TRATAMENT
În funcție de simptomele dominante și de convingerile pacientului, acesta se adresează medicilor specialiști alergologi, reumatologi, endocrinologi, de boli infecțioase, psihiatrilor, specialiștilor în domenii medicale alternative, de obicei cu rezultate nesatisfăcătoare. Totuși, este bine ca pacientul să se adreseze medicului în vederea excluderii unor afecțiuni grave ce pot fi mascate de sindromul de oboseala cronica.
Primul pas în ameliorarea oboselii cronice este determinarea și abordarea cauzei care stă la baza acesteia. Se va lua în considerare modificarea stilului de viață, a modului de hrănire, exercițiile fizice regulate și eliminarea, pe cât posibil, a stresului, deși aceste măsuri pot fi considerate dificile, la început.
Medicația nu vindecă sindromul de oboseală cronică; ea ajută doar la ameliorarea simptomelor. Medicația este prescrisă pentru a ajuta pacientul să doarmă, pentru a-i calma durerile și pentru a trata problemele de tensiune.
Printre terapiile complementare se numără:
– terapiile naturiste și suplimentele naturale
– acupunctura
– masajul
Atât la adulți cât și la copii, pentru ca organismul să poată face față unor activități fizice sau psihice excesive, acesta are nevoie de un aport energetic crescut. În faza inițială, organismul va apela la rezervele de minerale, vitamine, neurotransmițători, enzime etc pentru a compensa nevoile crescute, dar, pe măsură ce aceste rezerve se vor epuiza, din punct de vedere clinic vor apărea și se vor agrava tot mai multe simptome care, la rândul lor, vor suprasolicita organismul. Se va intra astfel într-un cerc vicios, iar singurul mod de a-l întrerupe este asocierea între eliminarea factorilor cauzatori și administrarea unor suplimente nutritive naturale care să refacă rezervele organismului.
Organismul unui sportiv de performanță, în timpul unei întreceri sportive, dezvoltă un imens consum de energie fizică și psihică. Pentru a câștiga, trebuie să ia decizii rapide și inteligente, să aibă o mai bună viteză de reacție decât a adversarului, un tonus general mai bun, rezistență și putere. În cele din urmă câștigă cel mai puternic, mai plin de energie, atât fizică dar și psihică. Cei care urmăriți la televizor diverse competiții sportive, ați văzut că unii sportivi, în pauze, beau un lichid galben. Multi cred ca e un banal suc de portocale. Nu, nu e doar atat! E un cocktail care poate conține și suc de portocale, dar, sursa de energie, de vitalitate a sportivilor este un amestec de miere, polen crud și lăptișor de matcă.
“O linguriță de miere dimineața. Așa am luat eu timp de un an înainte de mondiale și am fost ca o bombă acolo”, spunea Hagi.
Cel mai eficient tratament pentru oboseala cronică este cel care are la bază principiile apiterapiei. Și nu spun asta pentru că așa am învățat sau am citit undeva, ci o spun după ce în prealabil am tratat mai multe cazuri, unele chiar în stare gravă, asociate cu depresie, și toate au răspuns pozitiv tratamentului.
Mierea de mană (de pădure)
-este foarte bogată în săruri minerale: calciu, magneziu fier, potasiu, fosfor, seleniu (de 5-10 ori mai mult decât orice alt tip de miere)
-conține enzime, acizi organici și vitamina B
Polenul crud
-este un bun trofic pentru creier
-este util în activitatea intelectuală intensă, depresii, pentru reducerea efectelor stresului prelungit, a oboselii cronice.
Lăptișorul de matcă.
Matca este regina familiei de albine. Spre deosebire de celelalte albine a căror durată medie de viață este 40-45 de zile, matca trăiește 4-5 ani. Practic, de aproape 40 de ori mai mult. De unde această mare diferență? Albinele doici produc o substanță albicioasă denumită lăptișor de matcă. Albina este hrănită cu lăptișor de matcă doar când este în stadiu larvar, în primele 3 zile de viață. Matca, în schimb, se va hrăni cu lăptișor de matcă toată viața ei.
Lăptişorul de matcă are în compoziția sa elemente esenţiale precum: acetilconila (un neurotransmițător cu rol în transmiterea influxului nervos), substanţe cu acţiune antibiotică şi antibacteriană, lipide, între care se pot menţiona acizii graşi nesaturaţi superiori, în special Omega3, fosfolipide, procursori hormonali şi factori de creştere alături de enzime şi microelemente precum: K, Ca, Na, Zn, Fe, Cu, Mn – cu o preponderenţă clară a potasiului.
Acidul Pantotenic (vitamina B5), se transformă în coenzima A, în organism, acţionând benefic asupra sistemul nervos şi glandelor suprarenale, de unde şi denumirea de “vitamină antistres”. De asemenea, participă la formarea şi regenerarea pielii şi mucoaselor, în metabolismul lipidic. Lăptişorul de matcă este cunoscut ca produsul natural cel mai bogat în vitamina B5.
Mai multe pe oboseala-cronica.tratament-naturist.pro
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Adevărul despre moarte. Bob Monroe și experiențele sale de a ieși din corpul fizic