| Octavian Benga, antrenorul principal al Politehnicii Timişoara, a vorbit despre programul Ligii 2, stabilit ieri la sediul FRF. Tehnicianul alb-violeţilor apreciază că debutul va fi unul dificil, în care echipa noastră va evolua în weekend pe teren propriu cu CS Mioveni, joc urmat de o deplasare la Cluj şi apoi de o nouă partidă pe teren propriu, cu Farul. “Din punctul meu de vedere primele patru meciuri sunt bune doar din prisma faptului că nu avem deplasări foarte lungi. Din acest punct de vedere avem un program bun, în sensul că avem meciuri acasă cu echipele care erau mai îndepărtate. Prin prisma primelor meciuri avem un program foarte greu, căci întâlnim în prima etapă CS Mioveni, care s-a bătut la promovare, ajungând chiar la baraj. Apoi avem o deplasare foarte grea la U Cluj, care ţinteşte promovarea, şi apoi avem acasă cu Farul Constanţa, care e o echipă de tradiţie şi care de asemenea are ca obiectiv promovarea. E un început greu, sperăm ca din aceste meciuri să facem cât mai multe puncte. În general e un program bun ca şi deplasări”, Octavian Benga, antrenor principal Politehnica Timişoara Programul echipei noastre în sezonul regular al ediţiei 2020-21 poate fi consultat AICI. *În ceea ce priveşte starea de sănătate a jucătorilor noştri, Alin Manea, ieşit accidentat în timpul primei reprize a amicalului cu Ripensia, a suferit o întindere şi e indisponibil în această săptămână. De asemenea, nu s-au putut pregăti normal: Raul Vidrăsan, cu o afecţiune mai veche, şi Denis Radu, probleme musculare. *Politehnica va efectua mâine o nouă testare pentru depistarea noului coronavirus. |
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului