Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

ORESTE de Euripide la Babel Fast. Regia aparține grecului Yiannis Paraskevopoulos

În programul de mâine al Festivalului Babel, de la ora 18:00, se va juca spectacolul ORESTE, regia Yiannis Paraskevopoulos la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, durata 1h 35min.

ORESTE de Euripide este o poveste tragică despre crimă, răzbunare, nebunie, dar și despre prietenie, despre iubirea necondiționată dintre frate și soră. Deși se petrece în lumea antică, acțiunea ne emoționează și azi prin intriga puternică și perenitatea sentimentelor/trăirilor profund umane. Spectacolul îmbină clasicul cu modernul, astfel încât să fie atractiv pentru spectatorii de azi.

”Oreste al lui Euripide este o piesă excepțională, pentru că vorbește despre două lucruri pe care le consider foarte importante în acest moment din viața mea. Primul este dreptul la Cuvânt. Cuvântul este un mare dar pentru om și trebuie să-l folosească pentru a putea merge mai departe. Pentru a putea comunica, fără a ascunde nimic. Al doilea element pentru mine este tinerețea. Dar lucrul cel mai important dintre toate în opera lui Euripide este elementul de suspendare. Ca și autorul însuși, eroii săi se află în permanență suspendați între două condiții, două situații, două decizii. Acesta a fost și nucleul de bază al lucrului cu actorii și cu colaboratorii. Cât de greu este să te găsești tot timpul între două situații.” (Yiannis Paraskevopoulos)

ORESTE
de Euripide
Regia: Yiannis Paraskevopoulos
Distributie:
Electra – Oana Marcu
Oreste – Alex Iezdimir
Pylades – Andrei Mărcuță
Menelau – Cristian Olaru
Elena – Iulia Verdeș
Hermiona – Iulia Alexandra Dinu
Tyndar – Constantin Florescu
Mesagerul – Camelia Varga
Frigianul – Radu Câmpean
Apollo – Florin Georgescu Jr.
Corul: Andrada Fuscaș, Ana Maria Carablais
Traducere: Claudiu Sfirschi-Lăudat
Scenograf: Horațiu Mihaiu
Costume: Valentin Codoiu
Coregraf: Johanna Bodor
Compozitor: Manos Milonakis
Asistent regie: Mircea Silaghi
Regizor tehnic: Iulian Scarlat
Light design: Adrian Dragomir

Oreste by Euripides is a tragic story about crime, revenge, madness, but also friendship, and unconditional love between brother and sister. The action takes place in antiquity, but its powerful conflict and everlasting human emotioins touch us even today. The production is a mix of classical and modern, so that today’s spectators will feel attrated by it.

***

”Euripides’ Orestes is an exceptional play, because it talks about two things that I consider important at this moment in my life. The first one is the right to Speak your own mind. The spoken word is humankind’s great gift and it needs to be used in order to keep going and communicate, without hiding anything. The second element is youth. But in Euripides’ play, more important of all is the element of suspension. Like the autor himself, his heroes are forever suspended between two conditions, two situations, two decisions. This suspensión was also the core element in my work with the theater troupe: how difficul is it to always find yourself in between two situations.” (Yiannis Paraskevopoulos)

babelfest.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share