Centrele „Casa Soarelui” și „Floare de Colț” din Târgoviște, dar și Centrul de Servicii Comunitare ,,Sfântul Andrei” din Gura Ocniței au primit vizita membrelor din OFSD Târgoviște și OFSD Dâmbovița.
Și pentru că decembrie, luna cadourilor, se apropie cu pași repezi, doamnele din cele două organizații au oferit cele mai dulci mere din care, cu siguranță, vor ieși cele mai bune plăcinte.
Pe lângă fructe, cu ajutorul producătorilor locali de pe Valea Dâmboviței, au mai fost dăruite celor aflați în îngrijirea celor două centre și sucuri proaspete de mere.
Acțiunea de astăzi nu este singulară, organizațiile de femei ale PSD Dâmbovița implicându-se activ în susținerea centrelor rezidențiale subordonate D.G.A.S.P.C. Dâmbovița, în speranța că vor putea ușura puțin din greutățile vieții celor care au nevoie de ajutorul nostru.
Comunicat de presă PSD Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/









EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Surprindeti momentele de neutiat cu ajutorul unei cabine foto 360°