„Orice este posibil, dacă crezi cu adevărat”
Sediul Central al Bibliotecii Metropolitane București a găzduit ÎN PREMIERĂ ȘI ÎN EXCLUSIVITATE pentru București, evenimentul de lansare a cărții „Provocarea Rinului”, scrisă de omul Văii Jiului, Avram Iancu, probabil cel mai cunoscut bibliotecar din România.
Personalitate remarcabilă şi un excelent ambasador al României în lumea largă, Avram Iancu a scris „Provocarea Rinului”, din dorința de a aduce laolaltă cele două pasiuni din viaţa sa: biblioteca şi înotul.
Cartea este prefațată de maestrul Valeriu Butulescu, tehnoredactată de Dr. Simina Carina Pascal, volumul apărând la Casa de Editură Exclusiv, în decembrie 2023.

„Provocarea Rinului” este cea de-a doua carte semnată de Avram Iancu și este editată în condiții grafice deosebite. În cele peste 200 de pagini ale sale, adună întreaga experiență pe care acesta a trăit-o, în demersul său sportiv de a parcurge înot fluviul Rin, de la kilometrul zero, până la vărsare, din dorința acestuia ca românii să poată circula liberi prin Europa, de la Marea Nordului, până la Marea Neagră.

„Îmi doresc ca sutele de mii de români care se întorc în ţară de sărbători sau în concedii, să nu mai stea la cozi kilometrice obositoare. Îmi doresc ca transportatorii români să nu mai piardă timp şi sume importante de bani prin graniţe inutile.

România este în Europa! România este Europa!
Am fost o echipă, le mulţumesc din suflet, şi, alături de ei zeci şi zeci de oameni din diaspora, care au pus umărul, care ne-au iubit, pentru că am dus un mesaj frumos, am dat dovadă de dârzenie. Ei sunt toţi cuprinşi în această carte, că de asta am făcut această carte, în aşa fel încât să se regăsească oamenii aici, peste zeci de ani, copiilor lor să îşi regăsească bunicii şi să spună, Uite, a făcut parte din această poveste şi bunicul sau bunica mea.

Am lansat această carte în mod oficial, în Germania, apoi la Deva, în oraşul meu natal, în Petroşani şi acum, dăm Cezarului ce e al Cezarului, adică acum, la Bucureşti, capitala României, aici, la această bibliotecă municipală şi metropolitană, după care, intenţionez să merg pe la mai multe biblioteci judeţene, pentru că mie, îmi place foarte mult această interacţiune cu oamenii, directă”, a declarat Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului