Anul acesta cea de-a șasea ediție a cursei Timotion va avea loc într-un format nou, adaptat situației existente. Asociația OncoHelp din Timișoara rămâne în cursa Timotion 2020, cu responsabilitate pentru situația actuală, și cu dorința de a adunabanii necesari realizării rețelei de oxigen medicinal în noua aripă a Centrului de Oncologie OncoHelp, unde va funcționa secția și ambulatoriul de radioterapie.
“Oxigenul este viață pentru pacienții OncoHelp!” este deviza proiectului cu care participăm în acest an la cursa Timotion. Asociația OncoHelp construiește o nouă clădire în care va funcționa secțiași ambulatoriul de radioterapie OncoHelp.Valoarea totală a proiectului este de 115.285 lei, din care dorim ca prin înscrierea în cursa Timotion 2020 să adunăm suma de 78.000 lei. Diferența va fi acoperită din fondurile proprii ale Asociației OncoHelp din Timișoara, precum și din alte donații ale oamenilor sufletiști din comunitate.
Anul acesta vor fi organizate două tipuri de curse Timotion, între 3 și 11 octombrie 2020:
- Noua cursă Timotion – Timișoara se mișcă – este o cursă liberă: fiecare participant va putea avea start-ul din fața casei sale, sau din orice alt punct din oraș. Traseul parcurs poate avea orice lungime, iar cursa poate fi parcursă în ritm de alergare, pe role sau pe bicicletă, în scaun cu rotile sau în cărucior (pentru familiile cu copii). Poarta de finish se va afla amplasată în parcul Regina Maria, unde participanții care finalizează cursa vor primi medalii, respectând condițiile impuse de regulile de distanțare.
- Cursa Timotion Everywhere (minim 1 km) – se adresează suporterilor Timotion și ai Asociației oncoHelp care se află în alt oraș decât Timișoara. Cei care doresc să ne fie alături trebuie să se înscrie în cursă pe site-ul ro, alegând proiectul Asociației OncoHelp, iar organizatorii le vor trimite un număr de concurs care poate fi printat și purtat în timpul alergării.
Toți cei care doresc să se alăture Asociației Oncohelp fie se pot înscrie în cursă, fie pot realiza donații pe site-ul timotion.ro – proiectul “OncoHelp – Oxigenul este viață pentru pacienții OncoHelp”, la următorul link https://www.timotion.ro/proiecte-2020/oncohelp-oxigenul-este-viata-pentru-pacientii-oncohelp/#make-donation.
Înscrierea la ediția Timotion 2020 se poate face on-line până la data de 30 septembrie 2020. Iar dacă există persoane care doresc să realizeze donații – sprijind proiectul nostru, sau unul din campionii alergători – aceste donații sunt deschise până la data de 25 octombrie 2020.
TIMOTION este un eveniment de alergare cu strângere de fonduri, organizat de Fundația Comunitară Timișoara împreună cu Asociația Alergotura, care urmărește să inspire comunitatea locală:
- să sprijine și să se implice în proiecte în folosul comunității
- să adopte un stil de viață sănătos în care alergarea este o opțiune
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
SPIRITUALITATE
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Legătura dintre consumul ridicat de zahăr, obezitate și cancer
Cum să supraviețuim unor boli grave. Ce a descoperit un medic renumit
75% dintre medici refuza chimioterapia pentru ei insisi și familia lor. Oare de ce?
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Legătura dintre consumul ridicat de zahăr, obezitate și cancer
Ghid CBAM 2026: Ce trebuie sa stie importatorii despre calendarul preturilor si noile obligatii financiare