Rudele unui pacient cu COVID acuză cadrele medicale de la spitalul din Ploieşti că au uitat de el timp de două zile. Bărbatul a ajuns pe 19 noiembrie în secţia de Urgente a Spitalului Judeţean Ploieşti. Din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2 era în stare gravă şi necesita preluare imediată. Cum toate paturile de la Secţia de Terapie Intensivă erau ocupate, pacientul a fost transportat într-o încăpere izolată şi i s-a pus masca de oxigen.
Conform declaraţiilor rudelor, nici un medic nu a mai intrat apoi în izolator timp de două zile, iar bărbatul nu a primit nici un fel de tratament. Tocmai de aceea, el a solicitat, pe proprie răspundere, externarea. Iată ce a declarat fiica pacientului:
„În data de 19 noiembrie, am chemat ambulanţa pentru tatăl meu, acasă, având saturaţia de oxigen în sânge foarte mică. A fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. A fost băgat la izolator COVID, la policlinică, cu mască de oxigen, timp în care două nopţi nu l-a vizitat absolut nimeni.
Pe foaia de externare apare că l-au vizitat patru sau cinci medici şi că i s-a administrat tratament, inclusiv anti-biotic. Doar că nu a primit nimic, absolut nimic, în afară de mască de oxigen.”
Pacientul cu COVID a vrut să fie externat pentru că a crezut că va muri fără să știe nimeni de el și fără să mai poată cere ajutor. Acum, rudele afirmă că ceea ce e scrie în foaia de externare nu coincide absolut deloc cu ceea ce a trăit omul acolo.
Ce spune conducerea spitalului
Potrivit afirmaţiilor managerului Bogdan Nica, absolut toţi bolnavii sunt trataţi.
„Nu există pacient nevăzut. Într-adevăr, suntem supraaglomeraţi, d-aia spitalul se comasează iarăşi şi mai creem 40 de paturi. Timpul de aşteptare este foarte lung, îmi cer scuze tuturor, dar nu avem ce face. Avem momente când au venit în acelaşi timp 16 ambulanţe”, a declarat managerul SCJU Ploieşti, Bogdan Nica.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Administrația locală din Târgoviște anunță investiții majore în unitățile de învățământ
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
Vrei să îți vinzi mașina? Ia în calcul un polish auto înainte