Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Papa Benedict al XVI-lea a trecut la Domnul

“Cu tristețe informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor urma cât mai curând posibil”, a declarat azi Matteo Bruni, Directorul Biroului de Presă al Vaticanului.
Să ne rugăm pentru odihna sa veșnică!

S-a născut pe 16 aprilie 1927 în Bavaria, sudul Germaniei. Sfințit preot în 1951 și numit arhiepiscop în 1977 de Sfântul Paul al VI-lea, a fost chemat în Curia Romană de Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1981. Ales ca Succesor al Sfântului Apostol Petru în 2005, s-a retras de la conducerea Bisericii în 2013. De atunci, a trăieșt în slujirea rugăciunii în mănăstirea ”Mater Ecclesiae” din Grădinile Vaticanului.

”Adultă nu este o credință care urmează valurile modei și ultima noutate. Adultă și matură este o credință adânc înrădăcinată în prietenia cu Cristos. Această prietenie ne deschide la tot ceea ce este bun și ne dă criteriul prin care discernem între adevăr și fals, între înșelăciune și adevăr. Această credință adultă trebuie să o maturizăm, la această credință trebuie călăuzim turma lui Cristos” (Omilie, Sfânta Liturghie ”Pro eligendo Romano Pontifice, 18 aprilie 2005).

Distribuie acest articol Oficial Media
Share