O nouă parcelă din cadrul Parcului Industrial și Tehnologic Timișoara (PITT) al Consiliului Județean a fost concesionată în urma unei licitații publice. Câștigătoare este o societate al cărei obiect de activitate este realizarea de software-uri la comandă orientate spre client. De altfel, compania își desfășoară deja activitatea în parcul industrial, extinzându-și astfel operațiunile, fiind parte a unui grup ce activează în aproape 20 de țări, pe patru continente.
Suprafața parcelei concesionate se ridică la 3931 mp, iar valoarea redevenței este de 4 euro/mp/an + TVA, aproape 16 mii de euro/an, bani ce intră în bugetul județului, alături de alte taxe și impozite.
În cadrul PITT, situat la ieșirea din Timișoara spre Cenad, a mai rămas disponibilă spre concesionare o singură parcelă, în suprafață de 1437 mp, licitația pentru atribuirea acesteia urmând a fi organizată în luna octombrie.
„Extinderea activităților economice în cadrul Parcului arată că economia Timișului crește chiar și în context pandemic, județul nostru fiind în continuare atractiv din punct de vedere investițional. În plus, am simplificat documentația de atribuire, în care sunt prevăzute condițiile participării la licitație, reducând numărul de documente de calificare solicitate. De asemenea, am început să creăm noi facilități în cadrul Parcului, precum o parcare auto. Vom continua să sprijinim economia locală atât prin investiții publice, cât și crearea unei infrastructuri pe măsura așteptărilor agenților economici”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședinte al CJ Timiș.
Parcul industrial al Consiliului Județean găzduiește 20 de companii românești și străine, cu capital german, irlandez și italian.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului