Premierul Marcel Ciolacu a avut zilele trecut, o întâlnire de lucru cu reprezentanții sindicatelor care promovează drepturile actualilor și foștilor salariați din transporturi feroviare, silvicultură, agricultură, siderurgie și ai minerilor din Valea Jiului și Oltenia.
„Împreună vom definitiva soluția legislativă pentru ca drepturile actualilor și foștilor salariați din aceste domenii să fie respectate. Nicio pensie nu va scădea. Avem pregătite măsuri asupra cărora ne vom consulta înainte de a le promova pentru ca niciunei persoane să nu îi fie afectat dreptul la pensie corectă„, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
În cadrul consultărilor a fost analizată propunerea Guvernului de a fi aplicate temporar măsuri în beneficiul persoanelor pentru care, în urma recalculării, a rezultat un cuantum mai mic al pensiilor decât drepturile aflate în plată.
În aceste situații, se menține pensia aflată în plată, iar ca măsură tranzitorie, până la egalizarea nivelului pensiei aflate în plată cu cea recalculată, aceste pensii nu vor mai fi impozitate.

” PSD, împreună cu Marcel Ciolacu, are pregătită o ordonanță de Guvern care va apărea săptămâna aceasta, în care va îndrepta o parte din nedreptățile făcute, celor care au lucrat în grupele de muncă, inclusiv minerii. Au fost două propuneri, ambele au plecat din partea colegilor parlamentarilor PSD din județ. Premierul Marcel Ciolacu și alți decidenți din guvern, au pregătit o măsură reparatorie și vreau să vă spun că săptămâna aceasta, din toate informațiile pe care le am, această măsură reparatorie, tranzitorie cum îi spun eu, va fi pusă în aplicare, astfel încât, pierderea pe care cei care au lucrat în grupa I de muncă ar fi avut-o prin neindexarea pensiei aflată în plată cu 12,5% să fie compensată cu ceva.

Propunerea care s-a făcut, este ca pensiile minerilor să nu mai fie impozitate, până în momentul în care, decizia secundă va ajunge la decizia normală, astfel încât, omul să nu piardă bani. Mă bucură faptul că PSD a înțeles că a greșit, și faptul că Marcel Ciolacu, deși a suferit o pierdere foarte grea din punct de vedere electoral, a acceptat cu bărbăție înfrângerea și cee ace m-a bucurat foarte mult, este că a avut puterea să recunoască, și în aceste zile, când nu a mai contat electoral, a luat și niște decizii foarte bune. Din punctul meu de vedere, aceasta este știrea acestor alegeri. Nu faptul că un partid ia un mandat, două, astea sunt lucruri trecătoare. Pe mine mă bucură că am reușit să compensăm eventualele pierderi, pe care grupele speciale de muncă le-ar fi avut de pe urma acestei legi”, a spus Cristian Resmeriță, senator PSD, care a câștigat un nou mandat.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan