Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor subunităților de poliție din Valea Jiului, al Poliției Stațiunii Geoagiu și al echipelor Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara, IPJ Gorj, IPJ Caraș-Severin și IPJ Sibiu, au desfășurat, miercuri dimineață , șapte percheziții domiciliare simultane, în baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
În baza mandatelor de percheziție emise de instanță, au fost efectuate percheziții domiciliare pe raza localităților Petroșani, Petrila și Geoagiu, vizând locuințele a trei bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și distrugere.
Activitățile procedurale sunt parte a unei anchete complexe aflate în desfășurare în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, iar în urma probatoriului administrat urmează a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Vom reveni cu amănunte.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice