Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

PERSONALITATEA ZILEI: ECATERINA TEODOROIU- „EROINA DE LA JII”

Eroii, ca şi jertfele lor, aparţin poporului din care fac parte şi nu pot fi confiscate de personaje vremelnice sau grupuri politice şi ideologice.
Ecaterina Teodoroiu s-a născut pe 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni, județul Gorj, într-o familie de agricultori săraci, părinții Elena și Vasile lucrând pe moșia boierului Dumitru Pleniceanu; au avut opt copii, cinci băieți și trei fete. Pe certificatul de naștere (actul de naștere este păstrat în fondul arhivistic al comunei Vădeni) este Toderoiu Cătălina Vasile, iar în diverse scrisori, rapoarte, ordine sau memorii apar mai multe variante : Toderoiu, Teodoroiu, Toderiu. Contemporanii au receptat diferit numele de familie al tinerei, însăşi Cătălina ortografiind, pe diferite cărţi poştale, „Lili Toderoiu” sau „Lili Teodoroiu”. Schimbarea numelui şi a prenumelui intervin în timpul şcolii, tânăra Ecaterina fiind prezentată în documentele militare şi cu numele vechi, dar şi cu numele consacrat, uneori şi cu alte forme intermediare. Din anul 1938, casa familiei Teodoroiu, care avea doar două camere, construită în anul 1884, din bârnele unei vechi mori de pe apele Jiului, a fost amenajată drept Casă Memorială, iar Centrul Local de Cercetași îi poartă numele.
La 22 august 2022 se împlinesc 105 de ani de la moartea eroică a Ecaterinei Teodoroiu, cercetaşă şi voluntară în Primul Război Mondial; i se mai spunea „eroina de la Jiu” sau „Ioana D’Arc a României” (după unele surse, generalul H.M.Berthelot a comparat-o prima dată cu eroina franceză): „Astfel ce frumoase lecții de morală pot să găsească educatorii Națiunii în viața Ecaterinei Teodoroiu! Învățătorii și învățătoarele, înaintea copiilor, ofițerii în fața soldaților, vor știi să evoce, povestind despre prea scurta existență a acestei sublime eroine, imaginea totdeauna vie a credinței în destinele unui mare popor”.
Despre viaţa Ecaterinei Teodoroiu s-au scris cărţi, scenarii de film ecranizate ulterior, s-au ridicat monumente în diferite localităţi din ţară, instituţii de învăţământ sau străzi primind numele său. Ecaterina Teodoroiu, prin acţiunile sale curajoase, a demonstrat că armata nu este apanajul bărbaţilor (astăzi mai mult ca oricând) şi se înscrie în galeria româncelor eroine din diverse epoci (prea puțin cunoscute) care, animate de dragostea de ţară şi spiritul de sacrificiu, au fost capabile de fapte memorabile în situaţii extreme.
Drumul parcurs de eroină de la cercetăşie la voluntariatul pe front, prizonierat, rănile căpătate în luptă, decoraţiile conferite, planurile sale (intenţia de a intra în aviaţie) ne reliefează un personaj perseverent, hotărât, altruist şi, mai ales, curajos, capabil de sacrificiul suprem.
Ecaterina Teodoroiu este una dintre cele mai autentice eroine ale istoriei româneşti contemporane, dar astăzi, din păcate, simplul enunţ al numelui acesteia nu mai provoacă nici o reacţie tinerei generaţii. Poate punerea în circulație, la sfârșitul anului 2021, de către Banca Națională a României, a bancnotei de 20 lei, care are imprimat chipul tinerei, va determina o apropriere a acestora de eroina noastră.
Povestea „eroinei de la Jii” nu începe cu trecerea în nefiinţă, ci atipic pentru alte personaje intrate în istoria noastră naţională. Încă din timpul vieţii sale numele ei a apărut pe ordinele de zi ale Armatei Române, faptele sale curajoase au fost cunoscute de contemporani; moartea a plasat-o în eternitate şi, fără a avea nicio pregătire militară, a primit gradul de sublocotenent onorific, iar prin determinare, curaj şi eroism şi-a condus ostaşii pe câmpul de luptă.
Trecerea acestei tinere în rândul personajelor mitice ale istoriei naţionale începe, practic, după constituirea României Mari, efervescenţa politică a sfârşitului Primului Război Mondial permite intrarea Ecaterinei Teodoroiu în legendă, numele său legându-se şi de Familia Regală: întâlnirile cu regina Maria şi decorarea de însuşi regele Ferdinand I conduc spre o creştere a vizibilităţii sale încă din timpul vieţii. Scurta sa existență a fost marcată de întâmplări aproape incredibile: întâlnirea, în toamna anului 1916, cu generalul Ion Dragalina (1860-1916), el însuși un erou, cel care, după mărturiile contemporanilor, pentru a o proteja de frig, în timp ce îngrijea răniții într-o ambulanță, i-a dăruit acesteia o manta, sau întâlnirea cu o altă tânără, Maria Manciulea, „eroina de la Olt”, într-un spital din Iași unde ambele erau în covalescență.
În condiţiile declanşării Primului Război Mondial, după decretarea mobilizării armatei la 15/28 august 1916, tânăra Ecaterina Teodoroiu s-a înrolat într-una din primele unităţi de cercetaşi, cohorta „Păstorul Bucur” condusă de Arethia Piteşteanu, apoi în cea numită „Domnul Tudor” fiind chemată la sediul Crucii Roşii pentru a ajuta la îngrijirea răniţilor. Dorind răzbunare pentru fratele său, Nicolae, căzut la datorie (Nicolae, sergent în Regimentul 18 Gorj, a murit în luptele de la Porceni pe 1/14 noiembrie 1916), aceasta s-a remarcat în luptele de la Jiu, a fost luată prizonieră, a evadat și, rănită de două ori, s-a reîntors, totuşi, pe front.
La 22 august 1917, Regimentul 43/59 Infanterie, din care făcea parte, a fost angrenat în lupte cu Regimentul 40 Rezervă German, pe Dealul Secului, la Muncelu (Ecaterina Teodoroiu primise, la cerere, comanda unui pluton din Compania a 7-a acestei unități). Într-unul dintre atacuri, Ecaterina Teodoroiu și-a pierdut viaţa în fruntea plutonului său: a fost lovită de două gloanţe în zona inimii, după unele surse, după altele în zona capului, ultimile sale cuvinte fiind „Înainte! Răzbunaţi-mă!”. Trupul a fost transportat de brancardieri la postul de comandă al regimentului, fiind înmormântată cu paradă militară, într-o poiană de pe Valea Zăbrăuciorului, comuna Fitioneşti, judeţul Vrancea. La mormânt a fost ridicată o cruce mare de stejar de către comandantul Diviziei 11 Infanterie, colonel Ernest Broşteanu. În acest sens, colonelul Constantin Pomponiu, comandantul Regimentului 43/59, scria în Ordinul de Zi din 23 august 1917: „În timpul ciocnirii de ieri-noapte pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima-i generoasă, de 2 gloanțe mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. …Pentru dragostea-i de țară, pentru simțu-i rar al datoriei, pentru energia și avântul cu care și-a împlinit ceea ce socotea misiunea ei până la jertfa supremă, o citez la ordin de pe regiment, dând-o ca pildă ostașilor”.
Ziarul „România”, în numărul său din 27 august 1917, anunţa despre jertfa supremă a „eroinei de la Jiu” românilor din Moldova și celor refugiați aici.
La 4 iunie 1921, osemintele au fost mutate la Tg. Jiu, în faţa primăriei, în cadrul unei ceremonii emoţionante, convoiul funerar primind onoruri militare (s-a urmat traseul Focşani-Bucureşti-Râmnicu-Sărat-Buzău-Ploieşti-Tg. Jiu; cortegiul era format din două tunuri capturate de ofiţerii eroi gorjeni, în luptele de la Jiu şi Mărăşti, Nicolae Pătrăşcoiu şi Ioan Neferescu, din Regimentul 18 Infanterie). Pentru faptele de arme, spiritul de sacrificiu, prin Î.D. nr. 191 din 10 martie 1917, i se conferise medalia „Virtutea Militară” de război, clasa a II-a, distincţia fiindu-i înmânată de însuşi regele Ferdinand I (M.O. nr. 292 din 16/29 martie 1917: „…d-şoarei Teodoroiu Ecaterina, din Legiunea de cercetaşe „Domnul Tudor”, pentru vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă s-a distins în toate luptele ce regimentul 18 infanterie a dat cu începere dela 16 Octomvrie 1916, dând probe de vădită vitejie mai ales în luptele ce s-au dat la 6 Noiemvrie 1916, în apropiere de Filiaş. A fost rănită de un obuz la ambele picioare”).
Muzeul Militar Naţional cu sediul din Parcul Carol a primit o donaţie de obiecte personale care au aparţinut Ecaterinei Teodoroiu, din partea Comitetului pentru ridicarea monumentului eroinei, pus sub înaltul patronaj al M.S. Regina Maria, al cărei preşedinte era doamna Atena Gheţu (Călugăreanu), la 7 februarie 1941 (Dosar nr. 15766, 1940, pag. 372, 373, 374, 375, primirea nr. 116). În finalul donației se consemna: „…Depun cu toată smerenia aceste lucruri ale Neamului, în păstrarea Muzeului, în credința nestrămutată, că așezate într-o vitrină specială, vor servi ca pildă de eroism generațiilor patriotice, pentru noi sacrificii sublime, pentru Neam, Țară și Rege”.
În patrimoniul muzeului, în cadrul colecţiei „Obiecte probatorii” se disting, pe lângă alte obiecte personale ale eroinei, poalele , ia și ștergarul cusute cu motive specifice costumului popular românesc, piese care pot fi admirate de public până la sfârșitul lunii septembrie, în cadrul expoziției temporare „Costumul popular-simbol al identității naționale”, vernisată la 24 iunie 2022.
Costumul popular, care își are originile în portul strămoșilor daci, a fost dintordeauna un simbol al perenității noastre naționale, un creuzet în care s-au păstrat cele mai frumoase valori ale culturii și identității noastre ca popor.
Cele trei piese sunt specifice Olteniei, zonei Gorjului, ca execuție, cromatică și mod de decorare.
Ia (cămașă) este confecționată manual din bucăți de pânză albă, încrețite la gât, formând, astfel, un guler-bentiță. Staniile, adică părțile din față și spate constau din două bucăți de pânză în față, respectiv o bucată în spate, iar mânecile care sunt largi și finisate cu dantelă executată manual sunt realizate din două bucăți de pânză. Cămașa este decorată cu motive geometrice, romburi, motive vegetale, vrej cu flori stilizate. Cromatic, ia este din pânză albă, cu broderie de culoare albastră, neagră, roșie, precum și cu paiete galbene.
Poalele reprezintă o altă piesă deosebită din colecție, fiind realizată din cinci foi de pânză albă, unite manual; în talie are un tiv prevăzut cu șnur din bumbac, tivul poalelor prezintă dantelă albă. Decorul este pe două registre: unul prezintă motive individualizate, geometrice, punctate cu mărgele bleu, galbene, roșii și verzi, iar celălalt decor este tip bandă.
Ștergarul este confecționat din bumbac, de culoare crem, de formă dreptunghiulară, fiind ornamentat transversal la capete, decorul fiind un grupaj de vărguțe în culorile tricolorului, albastru închis, roșu și galben.
Muzeul  MILITAR deține în patrimoniul său, în cadrul colecției „Fotografii originale”, mai multe fotografii tip carte poștală care o prezintă pe tânăra eroină în diferite ipostaze, din care prezentăm trei exemplare de acest fel.
Prima fotografie este datată 21 aprilie 1917, fiind destinată familiei Ciolacu din Iaşi; eroina este prezentată culcată într-o parte, chipiul şi mănuşile sunt lângă cotul drept în care se sprijină, iar pe uniformă se poate observa decoraţia „Virtutea Militară”, clasa a II-a; cartea poştală are pe verso şi un text scris cu tuş negru în care se spune: „Ca semn că eu vă port un deosebit respect. Vă iubesc nu mă uitaţi. Cu drag vă dau al meu … (indescifrabil) Voluntara Sub. Lt. E.Toderoiu”.
A doua carte poştală este scrisă cu creionul şi este adresată aceleiaşi familii Ciolacu din Iaşi, strada Potcoavei nr. 15; în text se menţionează „Nu mă uitaţi iubiţii mei pretini. Un alt chin mai dureros nu poate să fie decât să iubeşti un chip frumos şi el să nu te ştie. Eli Sub.Lt. E. Toderoiu Reg. 43/59 Comp. 7 Bat. 2”.
Fotografia este realizată la atelierul „Rembrandt” din Iaşi, imaginea înfăţişând-o pe eroină fără ochelari aşezată pe un jilţ, cu mâinile pe braţele acestuia şi cu chipiul lângă ea.
Ultima fotografie referitoare la Ecaterina Teodoroiu este realizată la atelierul L. Marcovici din Iaşi, fiind tip cabinet-portrait; din studiul imaginii rezultă că portretul este realizat după 19 martie 1917, deoarece pe piept apare distincţia „Virtutea Militară” clasa a II-a; un element deosebit al acestei fotografii îl constituie însemnarea în partea din faţă: „Eroina de la Jiu” … Ecaterina Teodoroiu/ 18 ani/ moartă în atacul de la 22 august 1917/ atacul de la „Dealul Secului”/ în dreapta mea/Maior – semnătura – Constantin Ştefănescu Drăgan”; pe spatele fotografiei, acelaşi maior realizează o scurtă prezentare a Ecaterinei Teodoroiu: „…a cerut să fie din nou trimisă pe front şi a plecat cu regimentul 43/59 în uniformă de ofiţer. Generalul Broşteanu i-a oferit un loc la ambulanţa Diviziei ca soră de caritate. A refuzat solicitând favoarea de a mai lua parte la un singur atac…”.
Un alt document definitoriu despre personalitatea eroinei este cel din colecţia „Manuscrise”, respectiv un memoriu olograf al Ecaterinei Teodoroiu înaintat comandantului Diviziei 2 Infanterie, prin care cerea să reintre în luptă, în ciuda faptului că fusese rănită, documentul având trei file față/verso.
În patrimoniul muzeului, grație aceleași donații din anul 1941, se regăsesc tunica și sacul de merinde, care au aparținut Ecaterinei Teodoroiu. Tunica, model 1912, este din doc de culoare gri, căptișită cu saten de aceeași culoare și are gulerul întors. Aceasta are patru buzunare aplicate, (două pe piept, două la poale), cu clapă, ce se închid fiecare cu un nasture de culoare maro. Epoleții tunicii sunt din postav gri și prezintă câte o tresă de sublocotenent. Atât gulerul cât și epoleții prezintă paspoal din stofă de culoare roșie.
Sacul de merinde este dreptunghiular, din doc de culoare maro, prevăzut cu capac, care se închide cu două curele mici de pânză și două catarame metalice. În cadrul colecției de „Obiecte probatorii”, pe lângă alte obiecte personale care au aparținut eroinei noastre, se regăsește și bidonul de campanie al acesteia. Bidonul este realizat din aluminiu, partea superioară a gâtului este filetat (pentru înșurubarea dopului) și este prevăzut cu o husă din doc, de culoare verde-gri.
Toate aceste mărturii muzeistice amintesc specialiştilor, pasionaţilor de istorie, de sacrificiul suprem al Ecaterinei Teodoroiu, o tânără care a luptat pentru patria sa, o eroină care a inspirat generaţiile trecute, dar, poate că va inspira şi pe cele viitoare.
 Se pare definitorie în evocarea personalităţii „Ioanei D’Arc a României” care şi-a jertfit viaţa pentru neamul său, descrierea maiorului Constantin Ştefănescu Drăgan de pe spatele unei fotografii tip carte poştală din patrimoniul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”: „… Dumnezeu nu are erta acestei copile nevinovate de 18 ani care se va prezenta la judecata de apoi cu fruntea de eroină înconjurată cu aureola de recunoştinţă a întregului neam românesc”.
SURSA:  Muzeul MILITAR NAȚIONAL ”REGELE FERDINAND I”
Distribuie acest articol Oficial Media
Share