În primele 8 luni ale anului 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dâmbovița au fost încadrate în muncă 2888 persoane, dintre care 1462 femei.
Din totalul persoanelor ocupate, 1819 au peste 45 de ani, 287 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 109 au între 30 și 35 de ani, 199 au între 25 și 30 de ani iar 474 sunt tineri sub 25 de ani ( 499 tineri NEET, sub 30 ani).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 817 provin din mediul urban, iar 2071 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (1144). Cele cu studii profesionale sunt în număr de 550. Numărul celor cu studii universitare este de 193, iar cei cu studii elementare sunt în număr de 1001.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 630 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în primele 8 luni ale anului 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea îndemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 8389 persoane.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Procedura de selecție a conducerii ROMARM a fost viciată
De Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, te invităm să sărbătorim împreună valoarea universală a patrimoniului dacilor!