În anul 2021, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dâmbovița au fost încadrate în muncă 6147 persoane, dintre care 2809 femei.
Din totalul persoanelor ocupate, 2694 au peste 45 de ani, 1295 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1138 au între 25 și 35 de ani, iar 1020 sunt tineri sub 25 de ani ( 920 tineri NEET).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1952 provin din mediul urban, iar 4195 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (2427). Cele cu studii profesionale sunt în număr de 1207. Numărul celor cu studii universitare este de 680, iar cei cu studii elementare sunt în număr de 1833.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 5069 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în anul 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 13611 persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, puteți accesa www.anofm.ro
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
Municipiul Moreni si alte localități din Prahova au rămas fără apă potabilă. Ministerul Mediului știe problema dar nu ia nicio măsură
Dana Budeanu: Când vorbim despre violența împotriva femeilor minore și despre rețelele de prostituție din România?
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
Tratament natural pentru cancer dezvoltat de un geniu al medicinei Dr. Max Gerson
Leacurile călugăriței Hildegard von Bingen. Cum a vindecat în mod miraculos o tumoare la gât
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Este esențial să se înțeleagă că drepturile omului sunt un pilon de bază într-o societate democratică!”
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans