Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Pierderea incontrolabilă a energiei este blocată printr-o boală

”Un om trebuie să aibă parte periodic de stres și de niște sarcini crescute. Dar dacă începem să apelăm la stimulente sub formă de alcool, sex, mâncare în exces, suprasolicitări permanente la locul de muncă, atunci putem avea, destul de repede, probleme grave de sănătate.
Alcoolul este un stimulent puternic. În tinerețe, atunci când are multă energie, omul consumă alcool și se simte fericit. Însă dacă, pentru un om, căutarea plăcerii devine scopul cel mai important, el va fi asemenea unui șobolan, căruia i-a fost implantat un electrod în centrul plăcerii care se află în creier. Șobolanul apasă tot timpul pe pârghie pentru a primi plăcere, uită de mâncare și apă și, în cele din urmă, moare din cauza epuizării.
După același principiu, toate celelalte plăceri încetează să mai existe pentru alcoolici și cei dependenți de droguri. Cel mai important lucru pentru ei devine consumul de alcool sau droguri, care stimulează cea mai mare eliberare de energie. Tocmai eliberarea de energie este cea care le dă un sentiment de fericire.

Din acest motiv, la omul care nu este capabil să-și stăpânească dorințele, apare tendința de a și le satisface permanent, cu alte cuvinte, tendința către o scurgere continuă de energie.

Omul nu mai poate controla eliberarea de energie, iar aceasta devine excesivă. Acest proces este foarte periculos și duce la boli. Boala va deveni o salvare. În caz contrar, omul poate, pur și simplu, să-și epuizeze toate resursele de energie și să moară.
Îmi amintesc un caz care m-a impresionat foarte mult. Un bărbat tânăr, puternic, cu o sănătate de fier, un optimist cu un caracter blând, și-a făcut o amantă, deși avea o familie minunată. El a început să ducă o viață dublă și i-a crescut, brusc, tensiunea la nivel energetic, deoarece întâlnirile cu amanta reprezentau un stimulent pentru eliberarea de energie.
O eliberare crescută de energie duce la faptul că omul începe să se obișnuiască cu această stare și devine asemenea unui dependent de droguri. El poate începe, cu ușurință, să consume alcool sau droguri care, de asemenea, contribuie la eliberarea de energie, iar procesul devine incontrolabil.
Tânărul a început să bea și a băut până a murit. Mai mult, autopsia a arătat că, în principiu, el era sănătos. Iată cum adulterul, desfrâul și nestăpânirea dorințelor pot duce destul de repede în mormânt chiar și pe un om sănătos și puternic. Nu întâmplător, cea mai importantă regulă a oricărei religii este să limiteze nestăpânirea sexuală.

Pierderea incontrolabilă a energiei este blocată printr-o boală

Boala începe să paraziteze această energie, să se hrănească cu ea și, astfel, pierderea energiei vitale este blocată prin scăderea energiei exterioare. În esență, păcatul sufletului se transformă într-o boală a corpului. Când energia dispare din suflet, omul nu simte acest lucru, dar în momentul în care energia dispare din corp, el observă foarte repede, pentru că începe să fie bolnav.
Orice religie vorbește despre abstinență, posturi, controlul asupra propriilor dorințe. Toate acestea sunt necesare pentru a controla consumul de energie a omului. Aceasta este o rețetă elementară pentru păstrarea sănătății.
Mi-a plăcut interviul cu Willie Tokarev. El a vorbit despre una dintre cele mai importante rețete pentru dispoziția sa excelentă: „Când mi se oferă ceva de mâncare, eu iau mereu jumătate din ceea ce mi se oferă, oricât de gustos ar fi acest lucru. Stomacul nostru este lacom, cere din ce în ce mai mult deși, de fapt, noi avem nevoie de foarte puțin”.
Să nu mănânci în exces și să fii optimist – iată cel mai important secret al sănătății. Mâncatul în exces nu doar otrăvește organismul, ci îl și umple cu energie exterioară care împiedică circulația energiei vitale principale, profunde. La cei care mănâncă în exces apar boli grave ca urmare a slăbirii energiei principale, cea subtilă. Astfel de oameni cad în depresie mult mai repede și nu pot reacționa corect la o situație stresantă.
Dacă un om în vârstă încearcă să trăiască în același regim ca și un om tânăr, făcând exces de sex și alcool, atunci el își poate epuiza, destul de repede, resursele energetice și să capete o boală gravă.
Se știe că, în Caucaz, posibilitățile sexuale se păstrează, la bărbați, până la adânci bătrâneți. De ce? Dacă ne gândim la asta, răspunsul se află la vedere. În Caucaz, oamenii trăiesc în sate mici, unde toți se cunosc între ei și un comportament imoral, legat de necumpătarea sexuală, devine imediat vizibil. Un astfel de om va fi pedepsit cu severitate de consătenii lui, întrucât încălcarea legilor universale seceră foarte repede popoarele puțin numeroase.
Un bărbat caucazian trebuie să se comporte în mod decent, el face sex doar cu soția lui. Întrucât nu există adultere care să secătuiască energia bărbatului, potența lui poate să se păstreze mult timp.
Impotența la o vârstă înaintată înseamnă o protecție a organismului împotriva unui surplus de sexualitate, cu alte cuvinte, împotriva pierderii excesive a energiei omului.”
S.N. Lazarev
Fragment carte ”Un remediu pentru toate bolile”
CĂRȚILE autorului SN Lazarev pot fi găsite în magazinul online din România pe care îl puteți accesa la linkul de mai jos:
CURSURILE autorului S.N. Lazarev pot fi găsite în Școala Lazarev România care poate fi accesată la linkul de mai jos:
Distribuie acest articol Oficial Media
Share