Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Piperea: Cât de creduli sunt oamenii! Din 4000 de teste făcute ieri toate sunt pozitive

Avocat Gheorghe Piperea, mesaj transmis pe pagina de social media:
”Mor de nervi: cât de creduli sunt oamenii!
Din 4 mii de teste făcute ieri, 4 mii sunt pozitive.
Pe de o parte, nu știu cine naiba, ce ipohondri, își mai fac teste, în condițiile în care s-a dovedit de atâtea sute de mii de ori că sunt nefiabile și necredibile, nereușind să diferențieze o gripă de cou_veed.
În al doilea rând, nu îmi dau seama cum de oamenii mai au încredere în ce spun televiziunile plătite de guvern să facă propagandă, în condițiile în care s-a probat de atâtea mii de ori că au mințit – și cu durata stării de urgență/alertă, și cu credibilitatea “experților” vânturați pe la talk-show-uri sau a “specialiștilor” ridicați pe soclu, și cu “eficiența” măștilor sau a valkseenului ori a termoscanării, a dezinfectării cu apă chioară, a distanțării socială, și, mai ales, cu apartheidul sanitar ori cu închiderea spitalelor pentru suferinzii de boli reale, în vederea internării forțate a “asimptomaticilor”, adică a celor care nu au simptome de boală și, deci, nu sunt suferinzi. Atât de eficiente au fost aceste măsuri de “politică sanitară” încât s-a ajuns la valul șase (în România) și la valul șapte (în hiper-vakseenatul Occident).
Oficial Media - Piperea: Cât de creduli sunt oamenii! Din 4000 de teste făcute ieri toate sunt pozitive
Oficial Media – Piperea: Cât de creduli sunt oamenii! Din 4000 de teste făcute ieri toate sunt pozitive
Atât de dornici sunt unii de restricții (și de afaceri bănoase cu bani publici, la adăpost de ochii opiniei publice și ai procurorilor) încât au arborat, pe clădiri publice, steagul galben cu inscripția cou_veed 19. Primăria Ploiești deschide corul idioților utili care răspund deja pozitiv la jalnica tentativă de reșapare a plandemiei.
Vă era dor de Arahat?
Stați că revine în glorie diseară la tv.
PS: Sunt oripilat să văd cozi enorme la recenzare, cu oameni mascați care se înghesuie să dea cu bățul pe formular, de teama unor amenzi de max. 3000 de lei (care, dacă ar fi aplicate, ar fi ușor anulabile în justiție, căci OUG nr.19/2020). Un om a leșinat de căldură la coadă, ca pe vremurile de aur ale cozilor la vakseenare. Bine că nu se dau mici și bere, că am avea cozi mult mai mari și mai multă inaniție. Dar nu e timpul pierdut – are INS bani și pentru asta.”
Distribuie acest articol Oficial Media
Share