Planetele și zilele săptămânii. Ziua de Luni guvernata de LUNA are si reputatia de zi a inceputurilor. Actiunile incepute Lunea au continuitate pe tot parcursul saptamanii. Energiile Lunii creeaza o legatura stransa intre trecut si viitor care incurajeaza depanarea amintirilor, instalarea unor stari puternice de emotii, a melancoliei si chiar si a fantasmelor si starilor de reverie. In aceasta zi parca si cerul prinde viata si trage a ploaie ca si cum ar plange. Suntem indemnati sa dam frau liber emotiilor inchise in noi si sa ne eliberam de greutati.
Culoarea predominanta acestei zile este culoarea verde.

Planetele și zilele săptămânii. De exemplu, faptul că săptămâna începe cu ziua guvernată de Lună indică nevoia de interiorizare, de raportare la propriile dorințe și visuri. Este important să nu începem săptămâna sub influența exclusivă a ceea ce vine din afară, asemenea unei corăbii purtată de vânt și de valuri. Dimpotrivă, dacă începem de luni să lucrăm pentru scopuri care ne sunt dragi, care ne trezesc interesul intelectual, dar ne atrag și emoțional, întreaga săptămână ne va aduce satisfacție. Așadar, înainte de a vă arunca în vâltoare activităților de zi, e nevoie de puțină introspecție, ca să fiți conștienți de ceea ce faceți și de motivul pentru care acționați astfel!
Luni – Luna
Ziua de luni este guvernata de Luna, iar expresia „Lunea nici iarba nu creste” ar putea avea un sambure de adevar. Desi saptamana de lucru incepe luni pentru cei mai multi dintre noi, aceasta zi este mai potrivita pentru interactiunea in familie, pentru tot ceea ce este legat de casa, locuinta, copii.
Luna este astrul sensibilitatii, al mamei si al caminului, de aceea luni tot ce ne dorim adesea este sa fim acasa, in pijamale.
Actiunile care au cel mai mult succes luni sunt cele care implica exprimarea sentimentelor, renovari prin casa, intalnirile cu familia, parintii si timpul petrecut cu copiii. Pericolele zilei de luni sunt schimbarile bruste ale starii emotionale si conflictele care pot genera din asta.
Luni, ziua Lunii, este deci guvernata de acest corp ceresc in acord cu structura calendarului gandita de babilonieni, iar copiii nascuti in aceasta zi se spune ca vor fi sensibili si placuti ca aspect, imbatranind mai tarziu decat semenii lor.
Planetele și zilele săptămânii. Lunae dies (limba latină) = Ziua Lunii
În mitologia romană, denumirea de ”Lunae dies” venea de la numele de Iuno, soţia zeului Iuppiter. În mitologia greacă, echivalează cu Hera. Lunea era bine să începi orice activitate casnică (ţesut, cusut sau brodat cămăşi) pentru că aduce noroc. În schimb, negoţul, împrumutul bunurilor materiale sau al banilor şi înmormântarea morţilor era interzisă. În partea de sud şi de est a ţării se ţine post în ziua de luni pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor de pe lângă casă.
Luni (Piatra Lunii, Argint, Perla) – Verde (Smarald, Agat, Amazonit, Aventurin, Turmalina Verde, Heliotrop, Turcoaz, Crisopraz, Jad, Malachit, Olivina, Zircon Verde, Agat de Muschi)
Prima zi a saptamanii este una in care ne cam lipseste sporul si energia, dar suntem mai sensibili si mai romantici decat de obicei. E bine sa petrecem mult timp cu persoana iubita, sa meditam, sa ne analizam gandurile, sentimentele si planurile, intrucat toate activitatile spirituale sunt favorizate de astrul selenar. Lunea se pot inchega noi prietenii, iar barbatii curtenitori sunt priviti cu mai mare deschidere de catre femei.
Zodii favorizate: Rac
Planetele și zilele săptămânii. Cei născuți Luni – Miracolul Cuvântului
Luni. Spre deosebire de cei nascuti duminica, ei sunt guvernati de Luna. Sufletisti, au intotdeauna grija sa ii ajute pe cei din jur, chiar si atunci cand nu le este cerut ajutorul. Modesti din fire, nu le place sa se laude cu reusitele lor, chiar daca, de cele mai multe ori, acestea nu sunt putine. Tin enorm la familie si prieteni, iar conceptul de „egoism” le este aproape necunoscut.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista