Plantele sunt mai complexe decât par - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Plantele sunt mai complexe decât par

Chiar dacă avem impresia că oamenii sunt singurii care pot simți, nu este întocmai așa. Ca și ființa umană, plantele au „piele” care reacționează la mediul înconjurător, iar acest lucru este absolut crucial pentru supraviețuirea lor.

Oamenii au cinci simțuri: gust, miros, văz, auz și simțul tactil. Acestea ne ajută să devenim conștienți de ce se află în jurul nostru și totodată ne pot avertiza în legătură cu un anume pericol. Le folosim ca să luăm decizii în viața de zi cu zi. Spre exemplu, când vedem că plouă, scoatem umbrela, iar dacă e cald, ne dăm jos jacheta.

Chiar dacă par pasive, plantele au sistemele lor senzoriale complexe, făcute să răspundă pericolelor sau schimbărilor din mediul înconjurător.

Poate că plantele nu au ochi, urechi sau limbă, dar „pielea” lor poate să îndeplinească aceleași funcții. Nu numai că ele sunt conștiente când plouă sau e vânt, dar pot și acționa în consecință.

Dr. Kim Johnson, cercetător de la Școala de Bioștiințe, Universitatea din Melbourne, studiază lumea simțurilor vegetale.

„Plantele se află constant sub tensiuni ale mediului. Putem vedea clar cum reacționează plantele la acest stres, pentru că își schimbă forma”, spune Kim Johnson.

„Deci, dacă o plantă este lovită în mod constant cu vânt puternic, își va schimba forma pentru a rezista mai bine acelui vânt; dacă rădăcinile lovesc o piatră, acestea vor crește în jurul ei, așa că ele chiar simt lucrurile din jurul lor. ”

Cercetările Dr. Johnson ar putea avea un impact semnificativ asupra industriilor din întreaga lume, inclusiv asupra agriculturii.

„Plantele cresc într-un mod foarte diferit de noi, pentru că atunci când ne-am născut, noi aveam deja planul corpului nostru bine pus la punct, iar apoi totul doar s-a dezvoltat de acolo”, spune ea.

„Plantele, însă, au o structură mult mai simplă la început, și aproape toate organele lor – frunze, rădăcini, flori – vin după ce s-au născut. Deci, ceea ce vreau să știu este: cum e reglementat acest lucru ca răspuns la stresul mecanic sau fizic?”.

Iar cheia răspunsului lor la factorii externi este pielea lor. La fel ca oamenii, plantele au nevoie de un strat protector care să se afle între mediul dur și interiorul lor. Epiderma unei plante funcționează la fel ca a noastră, prin faptul că protejează structura internă și contribuie la prevenirea pierderilor de apă. Dar este, de asemenea, locul ideal pentru a avea simțuri care indică ce se află în jur, spune dr. Johnson.

Articol tradus și interpretat

Distribuie acest articol Oficial Media
Share