Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Platformele online răspund pozitiv la apelul Comisiei de a pune capăt înșelătoriilor

Comisia salută reacția platformelor online Allegro, Amazon, AliExpress, Bing, CDiscount, Ebay, Facebook, Google, Rakuten, Wish și Yahoo, de a lua măsuri pentru a pune capăt escrocheriilor online care promovează produse înșelătoare împotriva virusului (măști, mănuși, dezinfectanți). Toate acestea au dat dovadă de un angajament ferm și au răspuns pozitiv la apelul Comisiei: platformele nu numai că au pus în aplicare canale de comunicare specifice pentru a spori cooperarea cu autoritățile naționale de protecție a consumatorilor, ci au detaliat și măsurile luate pentru a aborda și a preveni practicile înșelătoare.

La 23 martie, Comisia a alertat platformele cu privire la cele mai frecvente escrocherii legate de criza provocată de coronavirus, care au drept țină consumatorii. Vicepreședinta Věra Jourová a reamintit, de asemenea, obligațiile platformelor față de consumatori și în ceea ce privește protecția acestora, în special în timpul crizei, obligații menționate și în cadrul convorbirii din 27 martie cu platformele principale.

Toate acesta fac parte dintr-un efort mai amplu depus de UE pentru a ajuta platformele și alți actori digitali să devină mai responsabili în criza coronavirusului și să abordeze problema dezinformării și a fraudei la adresa consumatorilor.

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „Salut reacția promptă a platformelor, a celor de rețele sociale, a piețelor online și motoarelor de căutare, la apelul meu de a construi o alianță puternică cu organismele de supraveghere ale consumatorilor din UE. Numai împreună putem bloca efectiv canalele folosite de escroci pentru a exploata temerile consumatorilor cauzate de criză. Sunt încântat să constat că au fost luate măsuri ferme și mă aștept ca acestea să fie aplicate în mod consecvent în toată această perioadă. Fac apel către toți operatorii să le mențină în vigoare până la ieșirea din criză”.

Concret, măsurile recente aplicate de platforme contribuie la reducerea proactivă a anunțurilor publicitare înșelătoare și a „produselor miracol”, care nu beneficiază de mențiuni de sănătate relevante. Au sporit, de asemenea, monitorizarea automată și cea umană a conținutului. Unele platforme au interzis temporar vânzările sau reclamele asociate unor produse specifice, cum ar fi măștile sau dezinfectanții. Sunt puse în aplicare controale specifice în ceea ce privește creșterea prețurilor, respectiv promovțiile. În plus, operatorii desfășoară non-stop activități de monitorizare sau de verificare a conținutului. La începutul acestei luni, Comisia a oferit sfaturi consumatorilor și comercianților pentru a evita practicile înșelătoare legate de pandemia de coronavirus. Aceste recomandări sunt disponibile în toate limbile UE și pot fi găsite accesând platforma ,,Soluționarea Online a Litigiilor” , cât și pe website-ul  Centrelor naționale ale consumatorilor din Europa(ECC).

Comunicat de presă redactat de către Vlăduţ ANDREESCU, manager  EDIC Târgovişte

Distribuie acest articol Oficial Media
Share