Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundația Universitară „Carol I” și Muzeul Național al Literaturii Române organizează între 23-27 septembrie 2020, ediția a IX-a a Festivalului cultural în aer liber Strada de C`Arte.
În 5 zile vor au loc 8 lansări de carte, 7 proiecții de film, 6 evenimente teatrale și recitaluri de excepție a actorilor George Mihăiță, Horațiu Mălăele, Daniela Nane, Lamia Beligan, Marius Bodochi; 5 expoziții, 4 concerte, 3 lecturi publice, 2 dezbateri, precum și o experiență poetică hybrid, care va interconecta poeți aflați în cele patru Biblioteci Centrale Universitare din țară. Proiectul cultural este finanțat de Ministerul Culturii. Aflați mai multe pe stradadecarte.ro
Un eveniment important este și dezbaterea profesională referitoare la “Rolul bibliotecilor în noua paradigmă digitală de învățare”. La această masă rotundă, moderată de doamna Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, inițiatoarea festivalului, se va lansa volumul „Educația prin E-learning”, autori: Doina Banciu, Ben-Oni Ardelean, Larisa Ivașcu, Daniel Fodorean și care va avea drept invitați speciali: prof. univ. dr. Adrian Badea, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, prof. univ. dr. Romiță Iucu.
Sebastian PAPAIANI pe “STRADA DE C’ARTE”
Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 16:00, va avea loc lansarea biografiei actorului Sebastian Papaiani, apărută la Editura Terra sub titlul „Sebastian Papaiani. De la început până la sfârșit” și sub semnătura autoarei Annie Muscă. Lansarea va avea loc în Foierul de Lectură al Bibliotecii Centrale Universitare, situat în Corpul Dacia. Moderator va fi doamna Loreta Popa. Scriitoarea ne promite că îi vom vedea și asculta cu nerăbdare pe invitații surpriză.
Pentru a ne bucura de vremea frumoasă și de povești pe marginea biografiei actorului, scriitoarea Annie Muscă, vă așteptă începând cu orele 3:00 ale după-amiezii în zona Statuii, pe Strada de C’Arte, pentru a imortaliza întâlnirea în vremuri pandemice.
“Sebastian Papaiani. De la început până la sfârșit”, cartea publicată la Editura Terra, în 2019 e scrisă pe “două voci”, una a scriitoarei, cealaltă a actorului, vede lumina tiparului la niște ani de la moartea actorului și va fi lansată în 26 septembrie, ziua când actorul Sebastian Papaiani a plecat dintre noi, după o lungă și grea suferință. Este o carte pe care o citești în extaz.
Povestea de viață a lui Sebastian Papaiani (1937-2016) începe într-o zi de august, 25, într-o casă cu grădină și chiriași de tot felul, în mahalaua plină de lustragii, instrumentiști şi birjari din Piteștiul Interbelic. Autoarea pornește la drum în filmul vieţii actorului de la poznele copilăriei și jocurile de mahala între prieteni (Apostică, Melcișor, Ungurul, Neamțul, Pușcă Țiganul), amintește de lecțiile de franceză cu Puiu Neicu și palmele căpătate după ceafă, ajunge la adolescența cu multe filme la cinematograful “Acvila” şi circarii pe care-i urmărea cu pasiune, exmatricularea de la Şcoala Comercială, pasiunea pentru fotbal şi cei trei unchi fotbaliști, admiterea la Facultatea de Teatru, derulând pe rând secvențe din teatrul vieții și viața teatrului, ca apoi să refacă viața filmului până la crudul final cu atacul cerebral ce l-a adus pe patul de spital şi ultimul drum spre Fig.94 locul 4 de pe Aleea Artiștilor de la Cimitirul Bellu, în 2016, unde-i are vecini de cavou pe: Marin Moraru, Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Adrian Pintea, Florian Pittiș, Birlic, Maria Filloti, Maria Tănase, Anda Călugăreanu, și alții.
„Sebastian Papaiani. De la început până la sfârșit”, Editura Terra, rămâne cartea de suflet despre actorul preferat, pe care l-ați văzut jucând în sutele de spectacole de la teatru precum și în filmele de mare succes dintre care amintesc doar câteva: “Păcală”, “Nea Mărin Miliardar”, “Secretul lui Bachus”, “Astă-seară dansăm în familie”, “Toate pânzele sus” ori seria “Brigăzii Diverse” etc., pentru că nu e numai o biografie, e și ultima amintire pe pământ a celui care a fost actorul Sebastian Papaiani.
Organizatorii sunt pregătiți cu măști și geluri dezinfectante. Nu rămâne decât să vă plimbați masca pe “Strada de C ’Arte”, în București!
MONICA ANDREI este teatrolog. A absolvit Facultatea de Teatru de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L Caragiale”, București – România. Are master în Management și Marketing Cultural. A publicat numeroase articole, cronici, interivuri în publicații despre cultură pe suport de hârtie („Național”, „Oameni singuri”, „Paranormal”, „Dracula”, „Teatrul Azi”, „Liceenii”, Revista „Starea de Urgență”, Revista „Theatron”, Revista „Magazin Istoric”, Revista “Biblioteca Bucureștilor”), dar și în mediul online (Revista la Plic, www. Ziarul Metropolis, www.Scriecustiloul, www.Stiridebine, Revista 13). A colaborat cu Radioul Național postul Radio Cultural pentru emisiunile: „Scena și Ecranul”, „Tentații culturale”, „Arte”, „Cinemagia”. A editat și redactat albumele Teatrului Metropolis: “7 ani de Metropolis” și „Istoria Teatrului Metropolis”.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Când toți stăpânii induc frica în oameni, o fac pentru a-și recupera sclavii
Mai bine golan decât ong-ist, mai bine patriot decât securist. Românii lui Dan au tot – cei ai lui Simion nu au nimic
Despre bilete la teatru, cruzime și o lume condusă de minți fără suflet – Stigmatizat
Exit-poll alegeri prezidențiale 2025. Primele rezultate ale alegerilor prezidențiale primul tur
Prezență la vot până această oră: Peste 40% dintre români au votat la alegerile din 4 mai
Greva feroviară în Franța: Perturbări majore în transportul public
LIFE STYLE
Maratonul Nisipului 2025: kituri pregătite, premii de peste 15.000 € și un weekend plin de provocări și surprize pe plaja Zoom Beach din Constanța
Cum îți afectează rețelele sociale sănătatea mintală
Luna plină în Scorpion, 12 mai: Portal puternic de transformare
Meditație pentru începători: învingeți “mintea maimuței” cu “Tehnica celor 100 de respirații
Prima apariție în România a rasei Bombay și confruntarea istorică tată–fiu Wild Forest’s NORDRI și Wild Forest’s PROSECCO!
SPIRITUALITATE
Olimpiada națională ” Cultură și spiritualitate românească” la Deva
Papa Leon al XIV-lea „va fi un al doilea Papă Francisc”
”Rugaţi-vă mereu pentru că vremurile sunt pline de sminteli! Să nu vă lăsaţi smintiţi de nimic!”
Pierderea incontrolabilă a energiei este blocată printr-o boală
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Fii tu însuți! Nu ai nevoie de alcool!
SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A SĂNĂTĂȚII PUBLICE
Tinerii care consumă alcool au un risc de 4 ori mai mare de a deveni dependenți de alcool la vârsta adultă
„Faceți tratamentele inhalate accesibile pentru TOȚI”
Investiția într-un viitor sănătos, înseamnă susținerea realizărilor din trecut, în materie de sănătate publică
A demarat campania #GetScreenedEU: Fă-ți timp pentru tine și sănătatea ta!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Județul Dâmbovița, reprezentat la Bruxelles în cadrul Comitetului European al Regiunilor
Aquatim anunță lucrările selecționate pentru expoziția internațională The Water We Want 2024
Cum să alegi uniforme personalizate potrivite pentru domeniul tău de activitate