Timp de o lună, începând cu întâi august 2023, în Piața Victoriei din Timișoara (platoul
pietonal) se va desfășura expoziția « Ploaie la Timișoara, plumb și lumină », care dispune în
spațiul public cinci lucrări de sculptură monumentală aparținând arDstului clujean Liviu
Mocan.
Una dintre acestea, « Ploaie la Timișoara, plumb și lumină », este special realizată pentru
expoziția Dmișoreană și pentru amplasamentul său și este prezentată în premieră publicului.
Executată din corten traforat cu laser, lucrarea se consDtuie într-un dialog spațial între două
momente temporale definitorii pentru Timișoara și spiritul orașului: cel al Revoluției anului
1989 și cel al Capitalei Culturale Europene din anul 2023. Două panouri semicilindrice, înalte
de trei metri, « învelesc » un spațiu circular, o « capsulă a Dmpului », mediind un dialog
subDl pentru privitorul situat între cele două plăci perforate de numeroși stropi de ploaie,
aparent asemanători. Dar, în Dmp ce stropii de ploaie ai momentului 1989 sunt străbătuți de
urmele gloanțelor, cei ai momentului 2023 sunt transparenți, lăsând fluxul de lumină să
pătrundă limpede și curat. Cu un exemplar minimalism al exprimării plasDce, Liviu Mocan dă
formă unei metafore profunde, cea a transformării unui oraș și a oamenilor săi.
“Eu nu fac sculpturi, ci fac exerciții spirituale, adică iau acele mari adevăruri cu privire la om,
la lume, la univers, profunzimi care trec mult peste căpșorul meu și le abordez în sculptură
rând pe rând. De aceea lucrez în serii tema>ce. Preiau un as@el de adevăr pe care încerc să-l
înțeleg și atunci îl imaginez în felurite materiale și forme. O dată și încă o dată, poate-poate
pricep ceva. As@el, sculptura – ca exercițiu spiritual – mă ajută încet-încet să înțeleg diverse
aspecte ale marilor realități și să mi le însușesc nu doar cu rațiunea, ci cu întreaga mea
ființă», își mărturisește crezul arDsDc Liviu Mocan.
«Am ex>ns invitația către sculptorul Liviu Mocan de a expune la Timișoara, deoarece
cunoaștem anvergura sa internațională ca ar>st, profunzimea spiritualității sale pe care o
surprinde într-un mod unic în sculpturile prezentate și pentru că tema Luminii care transpare
în lucrările sale rezonează în mod unic cu moMo-ul oficial al orașului Capitală Culturală
Europeană: Shine Your Light », precizează CrisDan Cazacu, președintele asociației Imago Dei.
În expoziție sunt prezentate lucrările : ”Ploaie la Timișoara, plumb și lumină”, « Cercul,
Pătratul și Scara », « Al Doilea Adam sau Viermele de Cârmâz », «Să Luăm Lumină » și
„Muntele și Inima Lui”.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului