
Ploiești Shopping City invită prahovenii să se înscrie cu mic, cu mare, la acțiunea de plantare „Rădăcini tinere pentru pădurile de mâine”, care va avea loc pe 22 octombrie 2016, între orele 10:00 – 14:00.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu „Şcoala de Flori” Ploiești, se bucură de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Prahova și are ca obiectiv plantarea a 10.000 de puieți pentru crearea unei liziere verzi în zona Ploiești Shopping City.
Noua zonă va juca rolul de „barieră” împotriva noxelor și zgomotului din acest spațiu cu trafic intens și va include mai multe specii de copaci:
- frasin de Pennsylvania – are o creștere rapidă și rădăcini care ajută la fixarea solului
- stejar și tei pentru fixarea solului
- salcâm roșu, cu rol decorativ
Bariera naturală rezultată în urma acțiunii va fi marcată distinctiv, prin panouri speciale, și, cu ajutorul cursanţilor „Şcolii de Flori”, va beneficia în viitor de lucrările necesare de întreţinere, înlocuire şi de extindere.
Persoanele care se vor înscrie vor primi unelte și echipament de lucru din partea organizatorilor, având ocazia să se implice într-o activitate dedicată protejării mediului înconjurător din regiunea în care trăiesc.
Prahovenii care doresc să ia parte la această acțiune se pot înscrie la numărul de telefon 0751.043.178.
Despre Ploiești Shopping City
Ploiești Shopping City este primul și cel mai mare centru comercial din județul Prahova, având o suprafață închiriabilă de 55.000 m2 și pune la dispoziția clienților săi aproximativ 2.000 locuri de parcare. Mall-ul găzduiește unul dintre cele mai mari cinematografe din afara Capitalei, cu 12 săli de proiecție dintre care 7 sunt dotate cu tehnologia 3D, dar și peste 100 de magazine, mix-ul de chiriași incluzând branduri internaționale precum Zara, H&M, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, Adidas, Orsay, Otter, LC Waikiki, Claire’s, Intersport, Noriel, B&B, Yves Rocher și multe altele. Ploiești Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property România împreună cu New Europe Property Investments plc (NEPI).
Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:
Bianca Damian, Senior Public Advisor, The Public Advisors: bianca.damian@publicadvisors.ro/ 0726 27 37 66.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului