Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

PNL Dâmbovița: Ce se întâmpla cu Parcul Industrial de la Priboiu?

cezar-preda-17-noiembrie-2016

”Viziunea noastră în Dâmbovița pentru creșterea puterii economice este bazată pe afacerile mici. Eu chiar cred că trebuie să aducem diaspora acasă.” a declarat Cezar Preda, președintele PNL Dambovița și candidat la Camera Deputaților la alegerile parlamentare, în conferință de astăzi de la sediul organizației.

Liderul PNL a adus în atenția opiniei publice câteva subiecte care prezintă interes pentru cetățeni, acestea fiind legate de modul în care se poate dezvolta din punct de vedere economic județul Dâmbovița, care sunt zonele unde este necesară atenția instituțiilor publice și de ce nu se mișcă lucrurile într-o direcție favorabilă comunității. O altă problemă abordată a fost cea a românilor plecați în străinătate, cei pentru care conducerea PSD nu manifestă un interes, dar și repoziționarea diasporei pe piața muncii din România, cu precădere în dezvoltarea de IMM-uri.

Există un Parc Industrial la Priboiu în care se spunea pompos că va fi un pol de dezvoltare a zonei cu minim 2000 de locuri de muncă. În 2012, PSD și conducerea CJD au promis două parcuri industriale la Tărtășești și Corbii Mari, încă unul la Voinești și un Parc industrial și logistic pentru IMM-uri în Târgoviște. Îi intreb pe dâmbovițeni ce este astăzi Parcul Priboiu? Ultima dată, acum un an jumate a fost acolo o sculptură în butuci de lemn. Cel care administrează Parcul Industrial Priboiu este Consiliul Județean Dâmbovița. Nu am văzut niciodată să dea explicații pentru ce se întămplă acolo în cei patru ani care au trecut și până în prezent. Am văzut că domnul Țuțuianu a mai majorat capitalul cu vreo 150.000 de ron; s-a promis că vine un investitor care va crea 250 de locuri de muncă; a creat vreo 50, a poluat și a plecat. (Cezar Preda)

Soluțiile pe care atât Cezar Preda cât și PNL Dâmbovița le susține pentru rezolvarea unor probleme la Parcul Industrial Priboiu prevăd accesarea anumitor programe, pe care Guvernul României le-a lansat – ”Întoarcerea acasă”, Programul pentru tinerii sub 25 de ani, Programul pentru tinerii sub 30 de ani și Programul pentru intreprinderi mici și mijlocii.

”Nu doar Parcul Priboiu este în atenția noastră ci și zona între Moroieni și limita județului, acea zonă pe care Consiliul Județean Dâmbovița, Parlamentul și Guvernul României trebuie să-i ofere atenție și să o dezvolte pentru cei care vor să se întoarcă acasă. Eu nu aș vrea să fac un parc industrial așteptând marii retailiști și investitori, putem ocupa un parc industrial cu afaceri mici create de oameni care au realizat un plus în străinătate, așa cum trebuie și credem în acest lucru, pentru a se crea adevărata clasă de mijloc. Vom fi partenerii Consiliului Județean în dezvoltarea Parcului Industrial de la Priboiu (chiar daca e condus de PSD), la fel și pentru parcul cu IMM-uri, unde vrem să-l ajutăm pe primarul Târgoviștei.” a concluzionat Cezar Preda,  președintele PNL Dambovița.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share