PNL și PPE o susțin pe Ursula von derLeyen în fruntea viitoarei Comisii Europene, iar Manifestul Congresului PPE a solicitat admiterea deplină a României în Spațiul Schengen
Delegații Partidului Național Liberal, împreună cu ceilalți delegați prezenți la Congresul Partidului Popular European de la București au votat-o joi pe Ursula von derLeyen drept candidată a PPE pentru președinția Comisiei Europene.
În același timp, în segmentul dedicat discursurilor șefilor de stat și de guvern de centru-dreapta, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de încredere în valorile europene, făcând apel la mobilizare în favoarea proiectului european. „Valorile europene conduc la un nivel de trai ridicat pentru oameni. Trebuie să implicăm cetățenii și să îi inspirăm să facă parte din efortul conjugat pentru un viitor mai prosper și sigur. Zgomotul din zona populismului poate fi acoperit printr-o participare activă și o comunicare eficientă. Încurajarea unei participări ridicate la vot este vitală pentru a ne asigura că vocea fiecărui cetățean contează”, a declarat președintele României.
În fața Congresului PPE s-au aflat de asemenea Manfred Weber, președintele Partidului Popular European și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, primul subliniind că PPE rămâne motorul Europei, iar șefa Parlamentului European reafirmându-și susținerea pentru intrarea deplină a României în Spațiul Schengen.
Unul dintre cele mai importante momente ale Congresului PPE a fost mesajul Ursulei von derLeyen, cea care a primit sprijinul delegaților populari pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene. Ea și-a exprimat aprecierea față de președintele României, afirmând că popularii europeni sunt „foarte mândri de Klaus Iohannis, care este un extraordinar european” și a accentuat nevoia ca toate țările europene și structurile UE să lucreze mai mult pentru democrație, prosperitate și securitate în Europa.
În finalul Congresului PPE, președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, le-a mulțumit lui Nicolae Ciucă și Partidului Național Liberal pentru găzduirea unui „eveniment extraordinar”, subliniind că popularii europeni s-au simțit la București „ca acasă”.
Reamintim de asemenea faptul că delegații populari au votat miercuri seară Manifestul PPE 2024, în care s-a menționat expres nevoia admiterii depline a României și Bulgariei în Spațiul Schengen, în paralel cu întărirea granițelor externe ale Uniunii Europene. Manifestul PPE a cerut de asemenea consolidarea susținerii pentru familiile europene, creșterea competitivității economice a Uniunii Europene, a sprijinului pentru fermieri și a investițiilor în securitatea continentului.
Pe parcursul celei de-a doua zile a Congresului PPE, președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a continuat întâlnirile bilaterale cu liderii europeni prezenți la București. Liderul liberal s-a întâlnit cu Andrej Plenković, premierul Croației, discutând despre integrarea europeană a Balcanilor de Vest, cu premierul Greciei, KyriakosMitsotakis, abordând temele privind dezvoltarea infrastructurii energetice și securitatea la Marea Neagră, cu Alberto NúñezFeijóo, liderul popularilor spanioli, vorbind despre dubla cetățenie pentru românii care trăiesc în Spania și cu Dorin Recean, prim-ministrul de la Chișinău, pe care l-a asigurat de susținerea totală a României pentru drumul european al Republicii Moldova.
Comunicat de presă PNL Dâmbovița
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara