În cadrul conferninței de presă ce a avut loc astăzi la sedul PNL Dâmbovița, Gabriel Plăiașu și Sorin Davidescu, purtătorul de cuvănt ne-au informat în legătură cu deciziile adoptate la nivel național în urma ședinței Biroului Politic Național de ieri și despre activitatea în teritoriu a consilierilor județeni și a celor locali .
La ultima ședință de Comitet Județean executiv al PNL Dâmbovița s-a luat hotărârea ca înaintea fiecărei ședințe de Consiliu Județean un reprezentant în persoana domnului Gabriel Plăiașu, desemnat ca purtător de cuvănt al consilierilor județeni să prezinte presei și în felul acesta opiniei publice și electoratului de dreapta din Dâmbovița, punctele de vedere în legătură cu problemele analizate, dezbătute și adoptate în Consiliul Județean.
Tot ieri, Biroul Politic Național București a decis ca PNL să solicite Guvernului României adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care să fie modificate două legi, cea privind alegerile parlamentare ce vor avea loc în această toamnă în sensul suplimentării secțiilor de votare din Diaspora pentru a evita situațiile neplăcute întălnite în toamna lui 2014; este vorba de Legea 208/2015. De asemenea s-a solicitat și modificarea legii 288/2015 privind votul prin corespondență, pentru a se putea face toate acele înregistrări ale solicitanților prin poșta electronică. Acolo unde vor fi peste 100 de asemenea solicitări se poate înființa o secție de votare.
Situația este îngrijorătoare deoarece până în momentul de față doar 2371 de români ne-au solicitat votul prin corespondență și doar 719 cereri sunt depuse pentru înființarea de noi secții de votare. Iată că în aceste condiții PNL a apreciat că se impun măsuri din partea Gvernului României astfel încât să evităm situațțile neplăcute din trecut. Ar fi util ca mass media să preia acese mesaje de interes public pentru că încă nu sunt cunoscute aceste măsuri. (Sorin Davidescu)
Gabriel Plăiașu a discutat despre unicitatea PNL ca și partid de opoziție în acest moment în județul Dâmbovița și despre seriozitatea asupra deciziilor luate la nivel de Consiliu Județean care necesită consecvență:
”Nu exită o altă formațiune politică în județ care să facă în mod concret opoziție. Din acest motiv cunoscând foarte bine mandatul pe care consilierii județeni ai PNL l-au primit în ziua de 5 iunie, considerăm obligatoriu să informăm cetățenii asupra modului în care ne vom exprima politic în ședințele de plen, adică să facem acest lucru înainte și nu după ce ședința de Consiliu Județean s-a consumat. Am urmărit foarte atent ce a spus președintele Adrian Țuțuianu la ultima ședinta din 23 iunie, și anume că în noul mandat de președinte își dorește evitarea asocierilor dintre Consiliul Județean Dâmbovița și fiecare unitate administrativ teritorială pentru amenajări de drumuri pe cheltuiala Consiliului județean în următorii patru ani. M-am uitat însă pe ordinea de zi a ședinței ce va avea loc pe 28 iulie și sunt proiecte de asociere a Consiliului Județean Dâmbovița cu primăriile din Fieni, Cojasca și Vulcana Băi. Înțeleg că sunt documente ce vin din urmă, înaintea deciziei luate; aș dori însă ca la ședințele următoare acest lucru să nu se mai repete și domnul Adrian Țuțuianu să rămână consecvent ideilor pe care le-a exprimat.”
Liberalii dâmbovițeni, în calitate de consilieri județeni, solicită transparență și responsabilitate în modul de transmitere a informațiilor înainte de ședințele de consiliu. A fost dat exemplu, votul împotrivă a două proiecte de hotărâre, al vicepreședintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, la convocarea unei ședințe extraordinare din 14 iulie 1026, tocmai pentru că a considerat incompletă documentația.
Materialele să fie întocmite cu mai multă rigoare și să fie prezentate într-un mod mai transparent decât până acum. Ar fi bine dacă le-am primi și mai devreme materialele pentru a le studia mai bine. La nivel politic s-a hotărât ca toți consilierii PNL să voteze în interesul cetățenilor la ședințe și de aceea dorim să cunoaștem foarte bine ordinea de zi și ce se ascunde în spatele ei. Vrem să știm exact ce votăm în Plenul Ședinței de Consiliu Județean. (Gabriel Plăiașu)

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
2026, Anul Calului de Foc, o apariție rară. Destinul nu mai poate fi amânat
Corneliu Ștefan reafirmă sprijinul pentru Alexandru Iorga în cursa pentru Primăria Găești