În contextul reluării, la data de 5 mai, a cursurilor în format „fizic” în învăţământul preşcolar şi primar, în majoritatea unităţilor de învăţământ din județ, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara a dispus luarea de măsuri specifice în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Prin urmare, peste 100 de polițiști de ordine publică, polițiști rutieri, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost prezenți, în zona adiacentă unităților de învățământ din județ. Poliţiştii au fost prezenți la intrarea și la ieșirea de la ore a preșcolarilor și a elevilor din clasele primare și au verificat modul în care se respectă măsurile de protecție sanitară, asigurându-se că poartă mască de protecție și respectă regulile de distanțare fizică. Obiectivele acţiunilor poliţiştilor le-au reprezentat verificarea respectării normelor sanitare pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul SARS – CoV2, dar şi reducerea victimizării elevilor prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule special destinate transportului de elevi. În cadrul controalelor efectuate în trafic, poliţiştii au verificat, în principal, legalitatea tipului de transport sub aspectul autorizării, deținerea documentelor necesare efectuării transportului şcolar, deținerea permisului de conducere și a categoriei necesare tipului de autovehicul, respectarea capacității maxime de încărcare a autovehiculelor de transport, utilizarea centurilor de siguranță, verificarea stării tehnice a vehiculelor, respectarea limitelor legale de viteză și testarea alcoolscop/drug-test a conducătorilor de autovehicule care efectuează transport școlar. Celor prezenți în zona unităților de învățământ le-au fost făcute recomandări pentru prevenirea victimizării elevilor. În acest sens polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au distribuit flyere educativ-preventive.

Poliţiştii hunedoreni vor continua acţiunile de prevenire a criminalităţii în mediul şcolar, iniţiate în cursul acestui an. Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia le recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici: să circule numai pe trotuare; să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor; să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje; să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat temeinic; să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice