Idaira Ioana Butăroiu, un nume puternic, care nu a fost dobândit în totalitate la naștere, ci la vârsta de aproape 8 ani, când fata a ajuns în familia Butăroiu și de când este cea mai importantă parte a acestui întreg! A fost botezată creștinește, iar Idaira Dulce a devenit Idaira Ioana. Acum este adolescentă, tocmai a împlinit 16 ani la începutul lunii ianuarie și spune hotărâtă că este zodia Capricorn, adică încăpățânată: ”Dacă vreau ceva, mă încăpățânez și obțin!”.
Povestea Idairei pornește din Spania, unde a fost născută de către o româncă. Tatăl său este din Maroc, atât știe despre el pentru că adolescenta nu l-a cunoscut niciodată. A fost lăsată într-un orfelinat din Spania, iar la vârsta de un an și jumătate a fost repatriată și a ajuns în grija unui asistent maternal profesionist. În scurt timp i-a cunoscut pe Justina și Constantin, doi tineri care își doreau un copil. În ochii negri ai fetei cu părul creț, cei doi păreau ”doar niște oameni”. Nu înțelegea de ce au venit să o vadă, dar spera că o vor învăța să cânte la chitară, așa cum își dorea la acea vreme. Lucrurile au stat, însă, diferit, cei doi i-au devenit părinți, iar Idaira a fost partea care a completat tabloul familiei.

Extrem de emoționați, așa cum sunt mereu atunci când vorbesc despre momentul adopției, Justina și Constantin povestesc că nu au dorit să vadă mai mulți copii și să aleagă: ”Sunt destui copii pe lumea astea care ar avea nevoie de o familie… și ne-am decis să adoptăm. Chiar înainte de Moș Nicolae am aflat că vom vedea un copil, iar Costin a zis <<Nu doar că mergem să o vedem… Primul copil pe care îl vom cunoaște va fi copilul nostru! Nu mergem ca la târg, să alegem…>>”.
”Când am văzut-o prima dată…cum era? Cum să fie, copilul nostru! Încă de la început am învățat-o să cânte la chitară, iar acum îmi dă lecții!”, spune mândru tatăl Idairei. Cei trei au rezonat din prima clipă în care s-au văzut. Idaira este pasionată de muzică și cântă la mai multe instrumente: chitară, violoncel, pian și chitară-bass, mama ei scrie poezii, iar tatăl este angrenat în lumea teatrului și a muzicii: ”Parcă a fost făcută de noi, avem aceleași înclinații artistice, aceleași pasiuni.” (Constantin Butăroiu). Fata a urcat pe scenă de mai multe ori pentru a cânta, dar a scris amintiri și pe scena Teatrului Municipal ”Tony Bulandra”, iar prima amintire muzicală este un colind cântat împreună cu tatăl său, în brațele acestuia, imediat ce s-au cunoscut.
Idaira își dorește o carieră de succes în muzică, vrea să fie cunoscută, vrea să cânte și să îi bucure pe cei din jur cu melodiile ei. Este elevă a Liceului de Arte ”Bălașa Doamna” din Târgoviște. Deja compune piese și versuri, ba chiar își amenajează propriul studio de înregistrări în camera ei. A încercat să își facă propria trupă, însă nu a reușit până acum să găsească colegii de breaslă perfecți, dar este tânără, dornică să-și construiască un viitor reușit și este extrem de ambițioasă, astfel că suntem convinși că va reuși să își îndeplinească visul, iar părinții o susțin nelimitat în drumul său prin viață: ”Îmi doresc să fiu un super-star, vreau să cânt!”. Până acum a urcat pe scenă de mai multe ori, cântă ori de câte ori are ocazia și o face din tot sufletul.

Idaira nu își cunoaște părinții naturali și nici nu își mai dorește să o facă. A avut o singură discuție cu mama sa biologică printr-un apel video, când era mai mică, discuție în care i-a promis o motocicletă. Și-a așteptat darul ani de zile, până a înțeles că așteptarea este în zadar.
”Mamă” și ”tată” au fost cuvintele care le-au alinat sufletele celor doi părinți adoptivi, însă alte amintiri i-au marcat pe Justina și Constantin: ”Mai important a fost momentul în care a adormit pentru prima dată cu capul pe pieptul meu, în prima seară în care a dormit acasă… A fost ceva de neuitat, a fost cu adevărat sentimentul de mamă, apoi a venit cuvântul <<mama>>”, povestește Justina, fără a-și putea stăpâni lacrimile.
”Idaira este cel mai mare vis al meu… împlinit! Am simțit că ea este copilul nostru!” (Justina Butăroiu).
”De când am văzut-o în poză am spus că ea este copilul nostru! Este copilul nostru, este continuarea vieții!” (Constantin Butăroiu).
Așa cum se vede și în fotografii, micuța brunetă crețulie era mai creolă în copilărie, genele tatălui din Maroc fiind vizibile. Pe măsură ce a crescut s-a schimbat și se maturizează frumos, însă Idaira are o altă explicație, mult mai amuzantă: ”M-au pupat până m-au albit! Părinții mei reprezintă totul pentru mine, aici este locul meu, în familie!”.
Idaira este o tânără deosebită, un suflet cald și un artist desăvârșit! Este dornică să realizeze lucruri frumoase și să îi bucure pe cei din jur. Îi place să petreacă cel mai mult timp acasă, cu familia, să învețe cât mai mult și să se perfecționeze ca artist, dar și ca om. Se relaxează și printre trilurile și culorile vii ale canarilor pe care îi îngrijesc părinții ei, în calitate de crescători. Ba chiar îi și ajută în activitatea de îngrijire a păsărilor atât de gingașe. Pe lângă canari, Idaira iubește foarte tare și câinii. Ea a ales patrupezii familiei, mari și mici, și are o relație specială cu aceștia.
”Idaira este un copil bun și frumos” în ochii tatălui și ”sensibilă și extrem de ambițioasă…un vis împlinit” în ochii mamei. Iubirea dintre cei trei nu doar că este vizibilă de la prima vedere, dar parcă se și simte oriunde se află în echipă completă. Merg peste tot împreună, atât în vacanțe, cât și la spectacolele Idairei. Acasă își organizează propriile spectacole, în familie, și toată lumea este cu zâmbetul pe buze.
Cei doi părinți, acum împliniți, se gândesc să mai adopte un copil. Și Idaira este încântată de ideea de a avea o surioară. Îi felicităm pentru modul în care au înțeles procedura adopției, pentru dschiderea arătată copilului, care la momentul adopției era la limita de vârstă superioară, conform criteriilor alese de ei, și pentru că și-au deschis brațele și sufletele pentru micuța ce nu a putut crește în familia naturală, dar care a avut norocul să întâlnească părinții potriviți pentru ea!
Familia Butăroiu este o familie fericită și împlinită! Reprezintă unul dintre cele mai bune exemple care ne arată că părinți nu sunt neapărat cei care concep copiii, ci pot fi și cei care îi cresc și îi iubesc pe micuții care au atâta nevoie de grijă!
Comunicat de presă DGASPC Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului