Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Povestea PALATULUI ELISABETA și marea sărbătoare în FAMILIA REGALĂ

SĂRBĂTOAREA DE DOUĂ DECENII LA PALATUL ELISABETA
Grădina Palatului Elisabeta a găzduit aseară sărbătoarea a două decenii de la întoarcerea Familiei Regale în reședință.
La 31 decembrie 1947, Regele Mihai și Regina-Mamă Elena erau alungați de la palat, iar trei zile mai târziu părăseau forțat România. La 18 mai 2001, Regele Mihai și Regina Ana se întorceau la Palatul Elisabeta, redevenit reședință regală. De atunci, s-au scurs 20 de ani.
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Radu, împreună cu ASR Principesa Sofia și ASR Principesa Maria, au luat parte la o sărbătoare în grădina palatului, la care au participat instituții și organizații legate de prodigioasa activitate a Familiei Regale, de-a lungul anilor.
Au fost prezenți reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului României, ofițeri și subofițeri ai Armatei României, preoți și călugări ai Bisericii Ortodoxe Române, nume sonore din societatea civilă, reprezentanți ai Federațiilor Române sportive care au patronaj regal, rectori și prorectori ai unor universități românești de prestigiu, a căror activitate este legată de Familia Regală, jurnaliști, printre care reprezentanți ai Societății Naționale de Televiziune, ai Societății Naționale de Radiodifuziune și ai Agenției Naționale de Presă, lideri ai unor organizații din toate colțurile țării (Arad, Dolj, Cluj, Iași, Gorj, Prahova etc.), sportivi olimpici, profesori universitari și studenți, elevi. Nu au lipsit Furnizorii Familiei Regale a României, care au asigurat ospitalitatea serii.
Iren Arsene, directorul Editurii Curtea Veche, a prezentat publicului cea mai recentă apariție editorială, volumul “Povestea Palatului Elisabeta”, accesibilă din acest moment în librăriile din țară, online și în magazinele de suveniruri de la Peleș, Săvârșin și Palatul Elisabeta.
volumul “Povestea Palatului Elisabeta”, apărut sub semnătura Principelui Radu la Editura Curtea Veche, o retrospectivă a celor douăzeci de ani de când Familia Regală s-a întors la palat. Iren Arsene, directorul Editurii Curtea Veche, a făcut o trecere în revistă a istoriei trecute şi prezente a Palatului Elisabeta.
“Să admirăm împreună, să mulţumim împreună şi, ori de câte ori avem ocazia, să venim alături de Familia Regală şi să ajutăm şi noi la această devenire, pentru că Palatul Elisabeta este instrumentul prin care societatea noastră devine astăzi şi, iată, şi noi suntem răspunzători pentru această devenire”, a spus Iren Arsene.
“Sunt uimit că reuşim, după 20 de ani, să fim tot aici, dar (…) nu ne-am aşteptat niciodată, nici Majestatea Sa, nici eu, să avem norocul de a dovedi societăţii româneşti la ce poate fi utilă Coroana, indiferent de condiţiile în care operează. (…) Cel mai frumos compliment pe care l-am auzit vreodată în aceşti 20 de ani a venit de la un personaj ostil căruia i s-a atras atenţia asupra unui moment în care fusese nepoliticos cu Custodele Coroanei. Şi persoana aceea a spus, după o discuţie aprinsă:  ”Îmi pare rău, dacă prin ceea ce am spus am rănit sentimentele poporului român”. Nu există compliment mai frumos, mai ales venit de la cineva care neagă Coroana”, a spus ASR Radu la evenimentul dedicat sărbătoririi a 20 de ani de la întoarcerea Familiei Regale la Palatul Elisabeta, desfăşurat în grădina Palatului Elisabeta, în prezenţa Custodelui Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta.
Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale a susținut un recital de muzică militară și din repertoriul contemporan internațional, mult apreciat de invitați.
Corul “Tronos” al Patriarhiei Române, mereu alături de Majestatea Sa Custodele Coroanei și de Casa Majestății Sale, a încântat auditoriul, ca de fiecare dată.
Potrivit Casei Regale, Palatul Elisabeta a fost reşedinţa Principesei Elisabeta a României, prima dintre fiicele Regelui Ferdinand. Ea a dorit să-şi clădească la Bucureşti, alături de Parcul naţional “Regele Carol II” (numit mai târziu “Herăstrău”, iar în zilele noastre “Parcul Regele Mihai I”), o reşedinţă a cărei realizare a fost încredinţată unui arhitect în vârstă de numai 25 de ani, Corneliu M. Marcu. Lucrarea a început în anul 1936 şi a fost încheiată în anul 1937.
În seara de 23 august 1944, armata germană a bombardat şi distrus “Casa Nouă”, reşedinţa suveranului, o clădire modestă cu etaj, din spatele Palatului Regal, pe locul căreia se află astăzi,  Sala Palatului. În septembrie 1944, la întoarcerea de la locuinţa secretă din satul Dobriţa (judeţul Gorj), Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena s-au mutat la Palatul Elisabeta, cu permisiunea proprietarei clădirii. Suveranul şi mama sa au rămas aici până în dimineaţa zilei de 31 decembrie 1947. În ziua de 30 decembrie 1947, la ora 15,00, Regele Mihai a fost forţat să-şi semneze abdicarea, într-un salon de la etajul Palatului Elisabeta, o zi mai târziu părăsind palatul cu destinaţia Sinaia. După vizita lui Petru Groza şi a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, regele şi mama sa au decis să rămână la palat în acea seară şi au cerut personalului civil să plece acasă, gândindu-se că viaţa angajaţilor putea fi în pericol. Apoi au luat cina şi, a doua zi dimineaţă, în ultima zi a anului 1947, au luat calea Sinaiei, cu Regele Mihai la volan. Niciunul dintre ei nu ştia atunci dacă vor mai vedea vreodată sau nu Palatul Elisabeta.
Din 1948 până în 1989, Palatul Elisabeta a fost ţinut închis un număr de ani, apoi transformat în casă de protocol.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share