Prefectul Claudia Gilia și subprefectul Adrian Chițescu au vizitat, astăzi, în cadrul Liceului de Arte ”Bălașa Doamna” din Târgoviște, expoziția ”Made for Europe”, organizată în cadrul concursului național cu același nume, care cuprinde proiectele a 200 de elevi din întreaga țară.
Prin proiectele pe care le-au realizat, elevii contribuie la promovarea imaginii României și la promovarea valorilor pe care se întemeiază școala românească. Produsele expuse în cadrul Concursului Național ”Made for Europe” sunt rezultatul creativității și inovației, creatorii contribuind, prin munca lor, la diversificarea resurselor educaționale.
Prefectul i-a felicitat pe concurenți pentru curajul de a fi creativi, pentru entuziasmul cu care s-au mobilizat și le-a urat succes în derularea următoarelor proiecte.
Expoziția va rămâne deschisă până în data de 30 aprilie.
Biroul de Presă al Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Babel Fast 2022: Antigone, regia Okbaoui Cheikh, Knight of Stage Association, Adrar Algeria
BABEL FAST 2022: Incomica – Eccentrici Dadaro, Italia
30 ANI DE LA ÎNFIINȚAREA PREFECTURII JUDEȚULUI TIMIȘ