Aproape 4.000 de tineri cu vârsta de peste 14 ani, atât din sistemul de protecție specială, cât și copii din familii vulnerabile din comunitate, cu părinți plecați la muncă în străinătate, cu părinte/părinți decedați, ori afectați de diferite traume/abuzuri au beneficiat de tabere de week-end prin programul “Pregătiți pentru viață”, care s-a desfășurat în perioada 15 septembrie-15 octombrie 2023.

Acțiunile din această campanie au fost finanțate de la bugetul Ministerului Familiei, Tineretului si Egalității de Șanse și organizate de Casele de Cultură ale Studenților, cu sprijinul Consiliilor Județene și a DGASPC din fiecare județ.
Participanții au beneficiat de activități de susținere menite să le dezvolte deprinderile și să îi pregătească pentru viață, dar și de jocuri și consiliere psihologică pentru dezvoltarea personală, astfel încât să fie gata oricând pentru a se integra mai ușor în societate și a face faţă unor situaţii de risc, urmărindu-se totodată și dezvoltarea spiritului de echipă prin implicarea participanţilor în activităţi de grup.
Drumeții, ateliere privind acordarea primului ajutor, work-shop-uri referitoare la pericolul consumului de droguri, concursuri de karaoke, proiecții de film, vizite la castele, grădini zoologice și alte atracții turistice, dar și focuri de tabără, lecții de dans, activități sportive și lecții de educație financiară, sunt doar o parte dintre activitățile de care beneficiarii s-au bucurat în aceste week-end-uri speciale.

Printre destinațiile în care acest program s-a desfășurat se numără Costinești, Predeal, Galați, Băile Herculane, Eșelnița (județul Mehedinți), Bughea de Sus (Argeș), Bușteni, Bran, Moeciu, Râșnov, Măcin (Tulcea), Poenești (Vaslui), Slătioara (Suceava), Albac (Alba), Pucioasa, Pasul Vâlcan- Valea Jiului, Cisnădioara (Sibiu), Praid (Harghita), Săcel (Maramureș).

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Mihai Răzvan Ungureanu posibil ambasador al României la Curtea Regală Britanică
Black Friday la KiddyShop: reduceri la cele mai iubite produse naturale și educative pentru copii
Infrastructură sportivă modernizată la Liceul „I.C. Vissarion” din Titu