La scurt timp de la premiera spectacolului „Vănătoarea sălbatică” – o comedie neagră foarte actuală, marți, 10 octombrie, de la orele 12:00, la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra a avut loc și premiera „Amintiri din copilărie”, după Ion Creangă, un spectacol de Nicolae Poghirc care semnează și adaptarea textului (scenariul), potrivit unui comunicat de presă din partea Teatrului Tony Bulandra.
Spectacolul este interactiv și este dedicat bunicilor și copiilor. Și adulților li se potrivește însă de minune, deoarece copilăria nu este niciodată un subiect de care să ne plictisim… mai ales cea a lui Ion Creangă, atât de hazliu povestită în grai moldovenesc. Așa cum bine știți, încurcăturile se țin lanț în viața necoptului Nică care abia așteaptă să se coacă cireșele, să meargă la scăldat sau la colindat, să mănânce toată smântâna din oale.
Poznașul e de neoprit și la fel vor fi și hohotele de râs, dată fiind și distribuția din care fac parte: Ana Maria Cucută, Cristina Dumitra, Camelia Varga, Ilie Ghergu, Monalisa Toncu, Alexandru Năstase, Mihai Bălăceanu. Nicolae Poghirc este actor (a jucat la Naționalul craiovean și timișorean, la Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul din Iași), regizor și manager de teatru (în prezent la Teatrul „Al Davila” din Pitești). Se remarcă prin puritatea umorului său care face deliciul spectatorilor atât în calitatea sa de actor, cât și în cea de regizor, pentru că reușește să-l transmită actorilor cu care lucrează.
Vă așteptăm cu mic cu mare la reprezentațiile viitoare ale spectacolului Amintiri din copilărie, pentru a nu uita să fim copii!
Citește și: PROGRAM SPECTACOLE PENTRU COPII LUNA OCTOMBRIE

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan