ZF Group și Universitatea Politehnica Timișoara organizează în 24 septembrie 2022 evenimentul The Drive to Win, în cadrul căruia vor prezenta, în premieră în România, un monopost electric Formula E, dezvoltat cu tehnologie ZF de ultimă generație – monopostul echipei Mahindra Racing Formula E, din sezonul competițional 2021 – 2022. Demonstrația va avea loc la Timișoara și face parte din seria evenimentelor prilejuite de deschiderea noului an universitar la Universitatea Politehnica Timișoara.
Tehnologie de ultimă generație, întâlniri cu specialiști care modelează generația următoare a mobilității, demonstrații live – sunt câteva dintre momentele pregătite de către organizatori. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 septembrie 22, între orele 14.30 – 17.00, în fața Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara, bulevardul Vasile Pârvan nr. 2B.
ZF Group, partener de tradiție al Universității Politehnica Timișoara, va prezenta în premieră în România monopostul electric al echipei Mahindra Racing Formula E dezvoltat cu tehnologie ZF, mașina competițională din campionatul complet electric FIA Formula E, sezonul 2021 – 2022. Echipa tehnică a Mahindra Racing, împreună cu inginerii de la ZF R&D Tech Center Timișoara vor prezenta tehnologia dezvoltată și vor discuta cu toți cei interesați pe tema generației următoare a mobilității.
Li se va alătura și pilotul Nick Heidfeld, cel care va conduce monopostul Mahindra Racing Formula E pe bulevardul Vasile Pârvan, în cadrul unui drive show organizat în cadrul evenimentului. Nick Heidfeld este fost pilot de Formula 1 și este alături de echipa Mahindra Racing din 2015. El a contribuit la opt podiumuri pentru echipă, inclusiv primul podium Mahindra Racing la Beijing E-Prix în 2015. Nick este pilotul oficial de teste și de rezervă, dar și consilier special al echipei.
ZF a devenit partenerul tehnologic oficial al echipei Mahindra Racing Formula E în campionatul complet electric FIA Formula E începând cu sezonul 2019 -2020. În cadrul acestui parteneriat, compania dezvoltă grupul motopropulsor, care include motor electric, invertor, electronică de putere și transmisie.
ZF Group este al treilea cel mai mare furnizor din domeniul automotive din lume și o companie aflată în topul Fortune 500. Fiind o companie globală de tehnologie, cu vânzări de peste 38,3 miliarde în anul fiscal 2021, ZF oferă soluțiii complete de produse și software pentru producătorii de vehicule consacrați, dar și furnizorilor de servicii de transport și mobilitate nou-emergenți. ZF electrifică o gamă largă de vehicule.
În România, ZF are peste 5,000 de angajați în 5 locații (Timișoara, Roman, Oravița, Lupeni, Marghita). Printre ele se numără și ZF R&D Tech Center din Timișoara, unde lucrează aproximativ 200 de ingineri, iar numărul lor este în continuă creștere. ZF Tech Center din Timișoara va deveni un hub major în activitatea de cercetare și dezvoltare la nivel global al ZF Group.
-Mai multe detalii despre eveniment puteți urmări pe pagina zf.com/ro/the-drive-to-win sau pe pagina de facebook dedicată evenimentului: https://bit.ly/3BsNmTf
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”