Teatrul este și despre a nu sta doar pe margine
Sâmbătă, 14 octombrie, ora 19:00, premieră la Sala Mihai Popescu (Teatrul pentru copii)
Teatrul Tony Bulandra a adus în luna octombrie câte un spectacol-premieră pentru fiecare categorie de vârstă. După „Vănătoarea sălbatică” (recomandat celor peste 14 ani), „Amintiri din copilărie” (+ 3 ani), urmează un spectacol adresat în special adolescenților cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, potrivit unui comunicat de presă.

Spectacolul „Marginea”, după piesa „The Edge” de Edward Bond (dramaturg, scenarist, poet englez), reprezintă o formă nouă de teatru și anume teatru în educație. Tinerii sunt atrași în poveste și li se cere să fie spectatori-activi, să aibă o atitudine critică față de alegerile personajelor și să hotărască de partea căruia vor să fie. Spectacolul este unul special și pentru că așteaptă din partea publicului o propunere de final, personajele devenind pioni în mâna acestuia.
Producția este licența tinerei regizoare Elisa Cîtea. Prin adăugarea lui în repertoriul de stagiune, Teatrul Tony Bulandra își dorește să susțină proaspeții absolvenți și să-i confrunte cu realitatea domeniului ales.
„Marginea” este o poveste în trei personaje despre un băiat, Ron, care locuiește doar cu mama sa, o mamă hiper-protectoare. Ron se pregătește să plece din țară, dar, înainte de ziua în care are zborul, merge la o petrecere cu prietenii. În drum spre casă dă peste un cerșetor, pe care, după spusele lui, încearcă să-l ajute. Acesta îl urmărește apoi și pretinde că băiatul i-a furat banii. Mama se află între fiul ei mult iubit, dar de care în ultimul timp e cam dezamăgită pentru că nu a realizat nimic până la vârsta lui, și mila pe care o simte față de un om al străzii aflat în prăpastia deznădejdii.
Un teatru interactiv, educativ, un teatru al dezbaterii despre forța instinctului matern și inerția instinctului de a fi mereu cel protejat. Veți avea ocazia să-i vedeți pe Cristian Olaru (Ron), Cristina Dumitra (Sal), Ilie Ghergu (Străinul) care surprind prin abilitatea lor de a conferi personajului dubla-față, încât spectatorii au senzația că pot să-l încadreze într-o anumită categorie, ca apoi să le fie contrazise așteptările și să realizeze că rolul mai are încă multe nuanțe de arătat.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului