Potrivit unei tradiții instituite în urmă cu cinci ani, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara și-a premiat, în prag de primăvară, la finalul sesiunii de iarnă, cei mai activi utilizatori, în cadrul celei de-a V-a ediții a Premiilor BUPT, desfășurate joi, 2 martie 2023, în holul central al instituției.
Biblioteca UPT, cea mai modernă din țară, a devenit un reper pentru întreg centrul universitar, fiind vizitată de studenți și cadre didactice de la toate universitățile. Nici elevii nu sunt uitați, chiar în aceste zile fiind programate o serie de tururi ghidate pentru grupurile venite de la școli din întreaga zonă. De altfel, Biblioteca UPT a devenit un punct de atracție pentru toți timișorenii, prin numeroasele evenimente culturale pe care le organizează.
În deschiderea evenimentului, directoarea Bibliotecii UPT, dr.ing. Agneta Lovasz, a felicitat câștigătorii actualei ediții în primul rând pentru faptul că au știut să profite de toate resursele pe care le oferă BUPT, iar prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector al UPT și membru corespondent al Academiei Române, a lăudat inițiativa conducerii BUPT, exprimându-și satisfacția pentru numărul mare al celor care utilizează serviciile bibliotecii.
Iar dacă sesiunea s-a încheiat, iar examenele au fost trecute cu brio, e vremea recompenselor. Pe lângă satisfacția promovării examenelor, cei mai activi utilizatori ai Bibliotecii UPT au fost răsplătiți și cu diplome și premii surpriză:
• Premiul I (în valoare de 250 de lei) – Alexandru Arici, student în anul II licență la Facultatea de Construcții;
• Premiul II (în valoare de 200 de lei) – Ioan Muntian, student în anul IV licență la Facultatea de Inginerie Electrică și Electroenergetică;
• Premiul III (în valoare de 150 de lei fiecare) – Liliana Dorina Ioja, studentă în anul III licență la Facultatea de Inginerie Hunedoara, Adrian Ioan Dogariu, cadru didactic la Facultatea de Construcții, și Carlos Michael Grosu, student în anul I licență la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale;
• Mențiuni (în valoare de 100 de lei fiecare) – Marius Andrei Murariu, student în anul II licență la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Mircea Pavel Vior, student în anul IV licență la Facultatea de Mecanică, și Rareș Andrei Vasiu, student în anul I licență la Facultatea de Automatică și Calculatoare.
Partea artistică a evenimentului a fost asigurată de cunoscutul cantautor timișorean Horea Crișovan, care a susținut un recital muzical de excepție, iar la final a oferit audienței un moment emoționant, cu piesa Mother a lui Roger Waters, cu un puternic mesaj anti-război, care i-a făcut pe toți să reflecteze asupra lucrurilor cu adevărat importante în viață, lectura și muzica făcând parte dintre acestea.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut






EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului