Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Prețuiește femeile! Nu tolera exploatarea lor!

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și Compania Națională  Aeroporturi București (C.N.A.B.) a lansat în data de  8 Martie 2021, campania online de prevenire a traficului de persoane “Prețuiește femeile! Nu tolera exploatarea lor!”.

Campania se derulează în luna Martie și urmărește informarea şi sensibilizarea publicului cu privire la traficul de persoane în scopul exploatării sexuale a femeilor.

Mesajul campaniei se integrează mesajului general al lunii Martie, de prețuire și apreciere a tuturor femeilor, aducând în prim plan femeile exploatate sexual și una dintre cele mai de preț valori – libertatea: “Pentru victimele traficului de persoane libertatea este cel mai de preț dar!”.

Campania încurajează la acțiune civică și atenționează consumatorii de servicii sexuale că aceștia sunt cei pentru care victimele traficului sunt recrutate și abuzate.

Inițiativa celor doi parteneri se circumscrie direcțiilor de acțiune prevăzute în Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2018-2022 și se adresează următoarelor grupuri țintă:

 

  • Adolescente și tinere aflate în situație de risc/vulnerabilitate la traficul de persoane în scopul exploatării sexuale;

 

  • Potențiali consumatori de servicii sexuale;

 

  • Publicul larg, utilizator de informaţie online.

 

Distribuirea postărilor campaniei cu hashtag-ul #prețuieștefemeile va fi un prim act de implicare.

Centrul Regional Timișoara din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane se va implica în derularea activităților acestei campanii prin derularea de activitați online de informare și prevenire a traficului de persoane și prin distribuirea de mesaje video realizate de partenerii regionali.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share