MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR SPECIFICE CAMPANIEI DE RECOLTARE A CEREALELOR.
În perioada campaniei agricole de vară, în special pe perioada campaniei de recoltare a cerealelor păioase, creşte mult riscul de incendiu atât la lanuri, cât şi la depozitele de cereale şi furaje, evenimente ce pot avea consecinţe grave asupra vieţii, mediului înconjurător şi bunurilor materiale.
Pentru reducerea riscurilor producerii de incendii pe timpul campaniei agricole de recoltare a cerealelor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa aduce la cunoştinţa proprietarilor de terenuri agricole, deţinătorilor de utilaje agricole şi de transport, precum şi cetăţenilor, câteva măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor ce trebuie respectate pe timpul desfăşurării campaniei de recoltare şi depozitare a cerealelor, astfel:
ÎN PERIOADA COACERII ŞI PÂNĂ LA TERMINAREA RECOLTĂRII
- SE INTERZICE remedierea unor defecţiuni apărute la maşinile şi utilajele agricole la o distanţă mai mică de 100 m faţă de lanurile nerecoltate, mirişti sau vegetaţie uscată;
- SENSUL de recoltare al combinelor va fi invers direcţiei vântului dominant;
- ALIMENTAREA cu carburanţi se va face numai în punctele de alimentare special amenajate. Sunt interzise transportul şi transvazarea lichidelor combustibile în vase deschise, confecţionate din material plastic şi alimentarea în lan sau la distanţe mai mici de 100 m faţă de acestea, a autovehiculelor, maşinilor şi utilajelor agricole.
ATENŢIE MECANIZATORI! ÎNAINTEA ÎNCEPERII LUCRĂRILOR AGRICOLE:
- VERIFICAŢI toate maşinile şi utilajele agricole din punct de vedere tehnic, asiguraţi-le cu dispozitive parascântei şi dotaţi-le cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor – stingătoare, butoaie cu apă de 100 litri, lăzi cu nisip şi mături cu coada de cel puţin 2 metri;
- ÎNSUŞIŢI-VĂ principalele reglementări de prevenire şi stingere a incendiilor, a regulior privind fumatul şi utilizarea focului deschis;
- NU UITAŢI! Fumatul, iluminatul cu flacără deschisă şi utilizarea focului deschis sunt interzise la mai puţin de 100 m de punctele de recoltare şi depozitare a produselor agricole!

ATENŢIE PROPRIETARI DE TERENURI ŞI ADMINISTRATORI DE ASOCIAŢII AGRICOLE!
- MARCAŢI terenurile agricole cu indicatoare de securitate, privind interdicţia fumatului, a utilizării focului deschis.
- FUMATUL, iluminatul şi utilizarea focului deschis sunt interzise la mai puţin de 100 m de punctele de recoltare şi depozitare a produselor agricole!
- ASIGURAŢI punctele de recoltare cu tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă, platforme mobile dotate cu furci, cazmale, găleţi, stingătoare, butoaie cu apă.
- ASIGURAŢI izolarea lanurilor prin fâşii arate sau discuite cu lăţimea de peste 20 m spre drumuri şi păduri sau de 50 m spre căile ferate adiacente.
- EFECTUAŢI toate lucrările agricole cu utilaje verificate tehnic din punct de vedere al dispozitivelor parascântei.
- ASIGURAŢI parcelarea suprafeţelor mari de teren cultivate cu păioase, prin fâşii longitudinale şi transversale.
- INSTRUIŢI personalul de deservire a maşinilor şi utilajelor agricole pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor.
- STRÂNGEŢI paiele rezultate în urma recoltării şi araţi imediat miriştea.
- ESTE STRICT INTERZISĂ ARDEREA miriştilor şi a vegetaţiei uscate dacă nu se impune ca o măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor (GAEC 6.2), reglementate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.352/2015.
Se poate executa numai cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi după informarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu respectarea reglementărilor privind utilizarea focului deschis conform Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.605/579/2008, precum şi OMAI nr.163/2007.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000-6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000-50.000 pentru persoane juridice.
De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase, cadrele inspecției de prevenire vor controla modul de respectare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, aplicând sancţiuni contravenţionale acolo unde nu se respectă prevederile legale.
Cetăţeni, nu uitaţi !
Respectând măsurile de prevenire a incendiilor, vă protejaţi viaţa şi bunurile materiale.
COMPARTIMENT
INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Investiție majoră în educație: Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în plin proces de modernizare
În urmă cu 17 ani TIMPUL s-a oprit la PETRILA și a secerat 13 vieți
Deputat trimis in judecată în stare de libertate