Teatrul Tony Bulandra a participat în acest an cu două spectacole la prestigiosul Festival Medieval „Cetăți Transilvane” de la Sibiu, ajuns la cea de-a cincisprezecea ediție.
Spectacolul „Visul lui Fundulea”, bazat pe „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare este prezentat pentru al doilea an consecutiv la Sibiu, însoțit însă, în premieră, de spectacolul „Petruchio și Katharina”, bazat pe „Îmblânzirea scorpiei”, o altă comedie binecunoscută a Bardului.
În trecut, Teatrul Tony Bulandra a mai participat la acest festival cu spectacolele „Don Quijote” și „Romeo și Julieta”, în regia lui McRanin și succesul acestor producții a făcut ca teatrul să fie un invitat constant în cadrul evenimentelor Festivalului.
„Visul lui Fundulea” și „Petruchio și Katharina” le veți putea vedea în aer liber, la Curtea Domnească, odată cu manifestațiile dedicate Zilelor Cetății Târgoviște. Vă așteptăm cu drag!


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, te invităm să sărbătorim împreună valoarea universală a patrimoniului dacilor!
Investiție majoră în educație: Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, în plin proces de modernizare
În urmă cu 17 ani TIMPUL s-a oprit la PETRILA și a secerat 13 vieți