Ministerul Sportului organizează “Gala Sportivul Anului”, un eveniment de anvergură prin care vor fi celebrate rezultatele deosebite ale sportivilor români de pe parcursul anului 2022. Nominalizările de la cele 14 categorii includ sportivi care au dus tricolorul pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor mondiale.
Prima ediția a Galei Sportivul Anului va avea loc pe 26 ianuarie, la Opera Națională București, cu participarea unor nume sonore, atât din sport, cât și din alte domenii, precum și a oficialilor de cel mai înalt nivel.
“Noul an vine cu noi obiective importante și ne dorim ca rezultatele de excepție de anul trecut să deschidă calea pentru unele la fel de bune în 2023. De aceea, vrem ca 2023 să ia startul cu o recunoaștere a meritelor deosebite ale sportivilor români de pe tot parcursul anului trecut, cel mai bun an al sportului românesc din ultimele decenii. Această realitate, care ne-a adus atâta bucurie tuturor, are în spate munca, sacrificiile, eforturile și devotamentul unor oameni care merită aprecierea și recunoștința noastră. Este momentul lor. Să le fim alături și să-i onorăm!”, a declarat Eduard Novak, ministrul Sportului. Ministerul Sportului își propune ca acest eveniment să aducă cinste campionilor români și să devină o tradiție, sub umbrela diversității, echității, a proiectelor de țară pentru viitor, a unei Românii sănătoase. În cadrul evenimentului vor fi acordate trofee la 14 categorii, pe baza rezultatelor obținute de sportivi pe parcursul anului 2022. Selecțiile la cele 14 categorii și desemnarea câștigătorilor sunt realizate de partenerul Ministerului Sportului la acest eveniment, Asociația Presei Sportive din România, care numără aproape 300 de membri. Câștigătorii vor fi anunțați la evenimentul din 26 ianuarie.
Nominalizările la cele 14 categorii:
- Sportivul Anului: David Popovici (înot), Cătălin Chirilă (canoe), Constantin Popovici (sărituri în apă);
- Sportiva Anului: Simona Radiș (canotaj), Loredana Toma (haltere), Bianca Ghelber (atletism);
- Antrenorul Anului: Antonio Colamonici (canotaj), Adrian Rădulescu (natație), Dan Petrescu (fotbal);
- Antrenoarea Anului: Mihaela Melinte (atletism), Iulia Becheru (înot), Mihaela Lăcătuș (box);
- Sportivul anului în sport paralimpic: Alexandru Bologa (judo nevăzători), Eugen Pătru (paratir arc olimpic), Robert Tămîrjan (paratriathlon).
- Sportiva anului în sport paralimpic: Camelia Ciripan (tenis de masă), Elena Topliceanu (paratir cu arcul), Ioana Țepelea (tenis de masă);
- Evenimentul anului în sport / Cea mai bună organizare a unei competiții internaționale în România: Campionatele Europene de înot juniori Otopeni, Campionatul European U 21 tenis de masă Cluj-Napoca, Campionatele Europene de lupte U 17 București;
- Echipa anului – sporturi de echipă masculin: CFR Cluj (fotbal), U BT Cluj (baschet), Dinamo București (handbal);
- Echipa anului – sporturi de echipă feminin: Rapid București (handbal feminin), ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (baschet feminin), CSM Volei Alba Blaj (volei feminin);
- Echipa anului – sporturi individuale masculin: Marius Cosmiuc și Sergiu Bejan (canotaj – Barca de duble rame), Darius Movileanu si Eduard Ionescu (tenis de masă), Ștafeta înot 100 m liber (juniori);
- Echipa anului – sporturi individuale feminin: Simona Radiș și Ancuța Bodnar (canotaj – Barca de dublu vâsle feminin), Barca de 8+1 feminin (canotaj), Denisa Tîlvescu și Ioana Vrînceanu (Barca de dublu rame);
- Premiul special al Ministerului Sportului / Legenda sportului: persoana care va primi trofeul va fi anunțată la Gală;
- Tinere talente feminin: Elena Zaharia (tenis de masă), Amalia Niță (box), Bianca Costea (înot).
- Tinere talente masculin: Andrei Istrate (tenis de masă), Vlad Stancu (înot), Mihai Denis (lupte).
Evenimentul se aliniază viziunii propuse prin Strategia Națională pentru Sport, documentul cadru care stabilește o direcție clară de dezvoltare și care poziționează sportul ca prioritate națională. Gala Sportivul Anului celebrează nu doar excelența în înalta performanță, ci și sportul ca pilon strategic de dezvoltare pentru o societate sănătoasă. Evenimentul este posibil datorită sprijinului unor parteneri instituționali precum Ministerul Culturii, Opera Națională București și Asociația Presei Sportive din România.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan