Vor fi alocate 16 milioane de lei pentru anul 2022, mai mult cu 4 milioane față de anul trecut
Consiliul Local al Municipiului Timișoara va primi spre aprobare un proiect de hotărâre pentru stabilirea nivelului cuantumurilor pentru bursele şcolare acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul 2022. Se va aproba și numărul de burse, fiind propuse 13.633 de burse, în sumă totală de 16.089.080 lei. Numărul burselor și suma sunt mai mari față de anul trecut, când au primit burse 13.137 de elevi, iar suma totală a fost de 12.106.500 lei, cu 4 milioane de lei mai mică decât în 2022.
”Am suplimentat suma pentru anul acesta, tocmai pentru ca toți elevii care îndeplinesc condițiile să primească bursă și să îi ambiționăm pe cât mai mulți copii să își îmbunătățească performanțele la învățătură. Sistemul de educație local este prioritar pentru noi și susținerea financiară a elevilor este una din modalitățile de încurajare a performanței în educație,” a spus primarul Dominic Fritz.
Cuantumurile burselor pentru cele patru categorii (performanţă, merit, studiu şi sociale), au fost stabilite la valoarea de 500, 200, 150, respectiv 200 lei pe lună.
La aprobarea bugetului local al municipiului Timișoara pe anul 2022, pentru burse a fost alocată suma de 16.668.000 lei, din care 578.920 lei au fost utilizați pentru plata burselor restante din anul 2021 – perioada 13 septembrie – 31 decembrie 2021 și 3 -14 ianuarie 2022 (prelungirea semestrului I). Rezultă așadar, suma de 16.089.080 lei pentru bursele școlare pentru anul 2022.
Criteriile generale de acordare a burselor se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării. Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, a burselor de studiu și a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare. Bursele de ajutor social se acordă tuturor elevilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Dat fiind faptul că suma alocată în buget este suficientă pentru acoperirea necesarului de burse solicitate, se vor putea acorda integral toate categoriile: burse sociale (bolnavi, orfani și pentru cei cu venituri foarte mici), burse de studiu, burse de performanță și burse de merit pentru fiecare unitate de învățământ. Acordarea integrală a burselor, care se practică doar în ultimii doi ani, înseamnă că, spre deosebire de alți ani, când suma totală era insuficientă, vor primi burse toți elevii care au acest drept, conform listelor transmise de unitățile de învățământ.
Proiectul de hotărâre îl găsiți aici: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=506B2DDF848387FEC2258821003FB39E
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice