Primăria Târgoviște a început, miercuri, 22 aprilie, distribuirea kiturilor de igienă pentru toți locuitorii din Municipiu. Fiecare kit cuprinde două perechi de mănuși și două măști de protecție.
Distribuirea se face de către personalul Direcției de Asistență Socială, la domiciliu, în funcție de numărul membrilor fiecărei familii și cu respectarea distanței sociale.
De precizat că personalul poartă mască, mănuși, vizieră, precum și o vestă inscripționată cu „Primăria Târgoviște”, iar la loc vizibil, legitimația de serviciu.
Acțiunea a început în cartierul Tudor Vladimirescu (Microraionul nr. 6), dar și în cartierul Matei Basarab (Microraioanele nr. 2 și nr. 3) și Priseaca.
Primăria Târgoviște depune toate eforturile pentru ca distribuirea să fie finalizată până la sfârșitul acestei săptămâni, mâine urmând a fi abordate cartierele Radu cel Mare (fostul Microraion nr. 4) și Constantin Brâncoveanu (fostul Microraion Nr. 5), dar și parțial zona centrală.
În situația în care cetățenii nu au intrat în posesia măștilor și mănușilor, iar în zona de domiciliu kiturile au deja distribuite, trebuie să știe că pot suna la numărul de telefon 0732.017.666 – Serviciul Evaluare și Monitorizare, pentru a stabili o modalitate de a intra în posesia materialelor.
De asemenea, cetățenii se pot deplasa direct la sediul Direcției de Asistență Socială, din Bulevardul Unirii, Nr. 26, Târgoviște, Dâmbovița, program 08.00-20.00.
La Complexul Turistic de Natație continuă, zilele acestea, acțiunea de pregătire a materialelor de igienă care vor fi distribuite zilele următoare.




”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026