Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, mesaj de Ziua Eroilor:
”Credință și libertate. Suflet și sânge. Biserică și Națiune.
Acestea nu sunt cuvinte; sunt ziduri. Nu sunt vorbe de care să ne folosim când și când, golindu-le de conținut; sunt repere indestructibile ale unui neam care s-a clădit, a crescut și a învățat atât de mult din suferință. Căci zice Sfânta Liturghie: „ostaşi şi luptători români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori…”
Dar suferința, pentru a avea sens și să se transforme în glorie, trebuie să aibă un ideal, un rost mai presus de scopuri individuale și interese marginale. Ea trebuie supusă unei năzuințe generoase, care să insufle curaj, să inspire mulțimi de oameni, un popor întreg. Adică, ne spune tot Sfânta Liturghie:„…pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român”.

Ce pot eu sau ce putem noi să mai vorbim dincolo de acest testament? Ce putem noi să punem în oglindă cu faptele acelor oameni? Într-o lume a făcutului în pripă și a așteptărilor de azi pe mâine, într-o societate în care valorile și non-valorile sunt amestecate tocmai ca să nu le mai deosebească nimeni, eroismul pare ceva atât de vag și atât de îndepărtat.
Și poate că ar fi și acesta un scop căruia să ne dedicăm cu ceva mai multă seriozitate: (re)aducerea în centrul atenției a unor astfel de modele. Oameni simpli, care au suferit și au luptat pentru un bine comun, care și-au sacrificat propriile vieți pentru viețile altora, care au trăit sacrificiul și nu doar au auzit despre el, când și când, la festivități. Eroi care și-au primit acest nume, fără să-l ceară. Nu am fi mai împliniți dacă le-am vorbi copiilor noștri despre astfel de oameni? Eu așa cred.
În numele celor pomeniți astăzi, mă înclin și mă rog lui Dumnezeu să-i aibă în grijă. Iar noi să știm să-i prețuim cuviincios și demn.
Hristos S-a înălțat!”
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
A încetat din viață medicul săracilor, Ioan Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu