12 copii cu vârste între 3 și 14 ani, au folosit pentru prima dată observatorul astronomic de pe terasa Spitalului construit de Dăruiește Viață la Spitalul Marie S. Curie (inițiativa #NoiFacemUnSpital). Copiii sunt internați pe secțiile de oncologie, neurochirurgie și chirurgie, secții mutate în noul Spital construit cu sprijinul societății civile, dar și pe secții care au rămas în actualul spital Marie S. Curie, precum nefrologia. Copiii au fost însoțiți de părinți și de cadre medicale.
Pe lângă privitul stelelor, copiii au putut face o călătorie prin univers chiar din interiorul Spitalului, din cinema, cu ajutorul unei aplicații mobile, fiind ghidați de astronomul Adrian Șonka. Sofia Maria a fost primul copil care a folosit telescopul. Fetița are 5 ani și este internată pe secția de oncologie.
„În seara aceasta am văzut zâmbete, mai timide sau mai îndrăznețe și veselie – atât cât poți vedea într-un spital. Atât de la părinți cât și de la copii. Ne-am dorit ca Spitalul construit de #Noi toți, cei peste 350.000 de donatori și peste 8.000 de companii, să fie un loc în care copiii să-și poată trăi copilăria cât timp luptă cu boala. Iar activitatea din seara aceasta ne-a arătat acest lucru. Continuăm acest vis cu construcția la Marie Curie a unui campus medical, pentru toți copiii care vin la tratament, așa că îi invităm pe toți cei care vor să ne fie alături să intre pe www.daruiesteviata.ro și să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit sau să facă o donație.” – Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață
„Observatorul astronomic de pe Spital este doar una dintre premierele aduse de inițiativa #NoiFacemUnSpital, menite să creeze un mediu mai plăcut și mai prietenos pentru copiii care sunt internați. Pe lângă acesta, copiii vor avea acces la un studio radio, la un cinema, la o grădină interioară și la mai multe spații de joacă și la o multitudine de activități și ateliere pe care Dăruiește Viață le pregătește. Grija pentru pacient și pentru timpul petrecut în spital a fost una dintre principalele teme abordate de arhitecta proiectului, Raluca Șoaita, căreia îi mulțumim pentru felul în care a reușit să facă din acest Spital un spațiu uman și prietenos.” – Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață

„Mi-a plăcut că am văzut stelele. A fost o seară minunată. Erau luminoase care au fost foarte galbene și am văzut și o stea mai mare, Capella” – Giuliano, 8 ani
Inițiativa #NoiFacemUnSpital a însemnat o investiție de 53 milioane de euro, fonduri strânse exclusiv din donații de la persoane fizice și din sponsorizări. Inițial gândit ca o clinică de trei etaje, proiectul s-a transformat într-un Spital cu o suprafață de 12.000 mp, 9 niveluri și +140 de paturi. În iunie 2018 a fost turnată fundația Spitalului, iar în noiembrie 2023 au fost finalizate prima clădire, centrala termică și o stație de ozonare. Din 16 aprilie 2024, în Spital sunt tratați copii cu vârste între 0-18 ani, relocați de pe secțiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și ATI din actualul Spital Marie S. Curie. Blocul operator cu 5 săli de operație, realizate integral în sticlă, este, de asemenea, complet funcțional.
Dăruiește Viață continuă inițiativa pentru construcția la Marie Curie a unui campus medical, astfel încât toții copiii care ajung aici să aibă acces la aceleași condiții de tratament. Asociația îi invită pe toți cei care vor să se implice în continuare să sponsorizeze sau să doneze prin următoarele modalități:
DONATORI PERSOANE FIZICE
- Redirecționare 3,5% din impozitul pe venit pe: www.daruiesteviata.ro/redirectioneaza
- Donație online pe https://daruiesteviata.ro/investeste
- SMS la 8864 cu textul SPITAL pentru o donație lunară de 4 euro
- Donarea zilei de naștere pe www.daruiesteviata.ro/campanii
- Cadouri cu sens pe www.daruiesteviata.ro/cadouri
COMPANII
- Folosirea Declarația 177 și completarea unui contract de sponsorizare cu sumele rămase nealocate în 2023 dacă sponsorizările făcute anul trecut nu au atins plafonul maxim stabilit prin lege
- Redirecționarea a 20% din impozitul pe profit pe www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice